Parteneriat AMCOR-ANIS

BUCURESTI - 21 iunie 2007

Comunicat tip General in ONG

Bucureşti, 20 iunie 2007 ANIS şi AMCOR anunţă semnarea unui parteneriat pe termen lung care are ca scop încurajarea colaborării între companiile membre.

Bucureşti, 20 iunie 2007 ANIS şi AMCOR anunţă semnarea unui parteneriat pe termen lung care are ca scop încurajarea colaborării între companiile membre.
Modalitatile concrete de colaborare intre cele doua asociatii presupun susţinerea reciprocă în derularea acţiunilor de lobby sau alte acţiuni de comunicare cu autorităţi publice, sprijin în organizarea de evenimente, mediatizare în publicaţiile proprii şi informare prioritară cu privire la acţiunile derulate.
„Prin parteneriatul cu AMCOR, ANIS realizează primul pas în dezvoltarea de parteneriate cu organizaţii reprezentând domenii de activitate suport pentru membrii noştri. Derularea de proiecte în comun aduce un plus de valoare activităţii şi beneficii directe pentru membrii celor două organizaţii”, declară Preşedintele ANIS, Liviu Dan Drăgan.
Preşedintele AMCOR, Mihai Svasta, declară la rândul său: „Facem parte din aceeaşi industrie, o industrie ce furnizează clienţilor valoare adăugată prin valorificarea potenţialului minţii umane. E normal să lucram împreună. În SUA şi în Europa de Vest nu se mai poate vorbi azi de consultanţă în management fără o dimensiune IT. Sunt convins că acest trend îl va urma şi piaţa românească de consultanţă în management”


Despre ANIS – www.anis.ro
Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii - ANIS reprezintă producătorii de software şi furnizorii de servicii asociate din România.
Prin acţiunile sale, ANIS contribuie la afirmarea României ca unul din liderii regionali în producţia de software şi ca un exportator mondial recunoscut de produse şi servicii software de înalt standard internaţional. ANIS îşi propune să fie un punct de referinţă asupra oricărei informaţii despre industria de software din România.

Despre AMCOR – www.amcor.ro
Asociaţia Consultanţilor în Management din Romania – AMCOR reprezintă firmele de consultanţă şi training în management din România.
AMCOR îşi propune să contribuie la instaurarea unui climat de profesionalism şi etică pe piaţa serviciilor de consultanţă şi training în management, promovând profesia în rândul actorilor din piaţă: firme de consultanţă şi training în management, organizaţii – client şi autorităţi publice.

Despre ASOCIATIA CONSULTANTILOR IN MANAGEMENT DIN ROMANIA-AMCOR

AMCOR este singura organizatie din România afiliata la Federatia Europeana a Asociatiilor de Consultanta în Management - FEACO - www.feaco.org - în scopul integrarii mediului de consultanta profesionala din România în activitatile de consultantanta ale Uniunii Europene.
Dupa un proces îndelung, AMCOR a fost acceptata ca membru în International Council of Management Consultants Institutes, ICMCI - www.icmci.org, cea mai mare structura de certificare în profesia de consultant în management. In colaborare cu ICMCI, un membru AMCOR poate urma procedura de obtinere a titlului CMC - Certified Management Consultant, titlu recunoscut international.


Simona SPATARU
Manager AMCOR
simona.spataru@amcor.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-consultantilor-in-management-din-romania-amcor/parteneriat-amcor-anis