21 de IMM-uri şi 6 ONG-uri implicate în proiectul ”ACTIONariat pentru Comunitate!”

BUCURESTI - 27 august 2015

Comunicat tip General in CSR

București, 26 august 2015 - Asociația CSR Nest a derulat în perioada octombrie 2014 – august 2015 proiectul ”ACTIONariat pentru Comunitate !”. Proiectul, în valoare de 62.600 lei a fost realizat în proporție de 88,82% cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. În proiect au fost implicate 21 de IMM-uri în activitățile și proiectele derulate de 6 ONG-uri din București, cu scopul de a crește coeziunea intersectorială în soluționarea nevoilor comunității din Capitală.

21 de IMM-uri şi 6 ONG-uri implicate în proiectul ”ACTIONariat pentru Comunitate!”

Obiectivul general al proiectului ”ACTIONariat pentru Comunitate!” a fost reprezentat de cultivarea implicării responsabile în comunitate a managementului și angajaților IMM-urilor din București, pornind de la realitățile pieței locale de responsabilitate socială corporativă (CSR) și de la gradul de implicare civică a IMM-urilor din România.

În cadrul proiectului ”ACTIONariat pentru Comunitate!”au fost identificate și selectate un număr de 50 de IMM-uri din diferite domenii de activitate, din toate cele șase sectoare ale Municipiului București, care, în cadrul unor întâlniri, au fost informate de către echipa de proiect despre:  

Beneficiile implicării civice și comunitare;

Necesitatea unui comportament responsabil în societate (atât ca individ cât și ca entitate juridică);

Prezentarea conceptului de responsabilitate socială în rândul IMM-urilor;

Prezentarea conceputului de voluntariat în rândul IMM-urilor;

Adoptarea de politici responsabile în rândul IMM-urilor.

Unul dintre obiectivele specifice ale proiectului „ACTIONariat pentru Comunitate” a fost elaborarea de strategii de responsabilitate socială pentru 21 de IMM-uri din cele 50 informate. Aceste strategii au fost adaptate în funcție de specificul activității fiecărui IMM în parte.

Cele 21 de IMM-uri au fost implicate în activitățile și proiectele a 6 ONG-uri din București, actionând în beneficiul comunității în care își desfășoară activitatea prin diferite acțiuni de voluntariat sau prin sponsorizări.

IMM-urile implicate sunt: New Kopel, Fabrica de Bere Buna Zaganu, Business Review, Nutrivita, Creativ Pro Design, Culori și Idei, Barotti International, Ensight Management Consulting, Hotel Cișmigiu, Original Murano, Brightway, Interactivision, Ferma Verde, REI Finance Advisors, Ergo Print, Color Box, REI Facility, Safety First, Regus, Bee Works, Books Express.

Cele 6 ONG-uri partenere care au oferit posibilitatea implicării IMM-urilor în 6 proiecte comunitare pe care le derulează în Municipiul București în anul 2015 sunt: Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual, Concordia, Young Initiative, Romanian Angel Appeal, Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala sector 6, Fundația Nane. 

Pe lângă o strategie de CSR elaborată de consultanții Asociației CSR Nest și posibilitatea implicării într-un proiect civic dezvoltat de un ONG din București, cele 21 de IMM-uri partenere au primit pentru o perioadă de doi ani titlul ”IMM Responsabil Social”. Aceast titlu este un indicator de bonitate în domeniul implicării sociale, având un efect pe termen lung de creștere a competitivității pe piață, dar și un impact semnificativ asupra obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite prin Strategia „Europe 2020” și asumate de România.

”Proiectul  a fost o adevărată provocare pentru organizația noastră pentru ca ne-am asumat un rol foarte important de a aduce IMM-urile mai aproape de dezideratul de implicare în proiecte sociale. Într-o perioadă în care IMM-urile sunt concentrate pe creșterea cifrei de afaceri și pe menținerea cotei de piață, este greu sa faci efortul de a le opri și de a le face să înțeleagă că pot face , acționând spre binele comunității din care fac parte. Mulțumim IMM-urilor care au înțeles și s-au alăturat misiunii proiectului nostru, precum și ONG-urilor partenere care au sprijinit buna desfășurare a activitatilor”, spune Sergiu Sebesi, președintele Asociației CSR Nest și coordonatorul de proiect.

Pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm accesați http://www.csr4imm.ro/.

Contact:

Sergiu Sebesi, Președinte Asociația CSR Nest și Coordonator de proiect, 0723.664.074 sau sergiu.sebesi@csrnest.ro

Nota pentru editori: Această informare este parte a proiectului ”ACTIONariatpentruComunitate”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (www.fdsc.ro).

Despre Asociatia CSR Nest

Asociația CSR Nest a fost fondată în anul 2010 de un grup de specialiști cu experiență atât în mediul corporatist cât și al societății civile din România și din străinătate. Scopul acesteia este de a fi o punte de legătură între companii și organizațiile nonguvernamentale. Misiunea organizației decurge din numele acesteia, “CSR Nest”, respectiv “cuibul de responsabilitate socială corporativă”. Conceptul presupune dezvoltarea de la zero a proiectelor și strategiilor de CSR cu impact crescut în comunitate și care vin în întâmpinarea unor nevoi reale.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-csr-nest/21-de-imm-uri-si-6-ong-uri-implicate-in-proiectul-actionariat-pentru-comunitate