Fulgii copilariei, pe fruntea lui Mos Craciun

Botosani - 10 decembrie 2007

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Spectacolul 'Fulgii copilariei, pe fruntea lui Mos Craciun' a fost realizat pentru lansarea CD-ului cu acelasi nume. Intrucat evenimentul s-a desfasurat la putin timp dupa sosirea lui Mos Nicolae, organizatorii au dorit sa imparta bucuria copiilor de pe scena cu a celor din Centrul de Plasament 'Elena Doamna' Botosani, astfel incat acesti au primit in acea seara cadouri, bani si un CD proaspat lansat.

Luna decembrie reprezinta luna cadourilor dar si luna in care se sustin, cu siguranta, cele mai multe spectacole, concerte, lansari de CD. O astfel de lansare de CD s-a desfasurat la Botosani, fiind organizata de Asociatia culturala 'Vis de Artist'. Sala mare a Teatrului “Mihai Eminescu” s-a dovedit a fi neincapatoare la spectacolul prilejuit de lansarea CD-ului “Fulgii copilariei, pe fruntea lui Mos Craciun”. Copiii din grupul “Vis de Artist” au prezentat piesele incluse pe CD, intr-o atmosfera de sarbatoare, cu brad, Mos Craciun, om de zapada, baloane, flori si confetti. Spectacolul, prezentat de Petronela Chiributa, actor al Teatrului “Mihai Eminescu” Botosani si semnatara regiei acestui spectacol, si Lavinia Brai, membra a grupului “Vis de Artist”, a adus o raza de lumina pentru copiii din Centrul de plasament “Elena Doamna” Botosani, invitati la acest eveniment. Pentru ei, pentru a le oferi sarbatori frumoase, cei din public au donat 240 lei, Maria Tiprigan a oferit din partea Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) 1000 RON si, de asemenea, firma SC Regan Trans SRL a oferit 1000 RON. Pentru cei 30 de copii de la “Elena Doamna”, membrii grupului “Vis de Artist” au adus doi saci cu jucarii si cateva hainute, precum si un CD cu melodiile cantate de ei.

Mosul a fost darnic si cu micii artisti, acestia au primit cadouri oferite chiar de profesoara lor, realizatoarea acestui spectacol, presedinta Asociatiei culturale “Vis de Artist”, Catalina Constantinovici. Copiii au fost sustinuti din public de Ion Ilie, directorul Centrului de creatie şi Promovare a Tradiţiilor Populare Botoşani, Maria Tiprigan, liderul SIP, col. Florea Macovei de la Casa Armatei si de foarte multi copii, parinti, bunici, oameni iubitori de frumos.

Pentru ei este o prima experienta discografica, insa multi dintre acesti copii, separat, au participat si la o lansare asemanatoare in octombrie anul trecut in Botosani ('Anii copilariei') sau la alte lansari de albume din tara '('Cantati cu noi', 'Martisoare muzicale').

Albumul contine 17 piese compuse de Mihai Constantinescu, Virgil Popescu, Marius Teicu, Cristian Alivej, Laurentiu Palade, Ionut Cosman, Catalina Constantinovici, melodii mai vechi ('Iarna, alba iarna', 'La multi ani, surori si frati'), precum si melodii in prima auditie ('In seara sfanta de Ajun', 'Dansul fulgilor', 'Ninge', 'Timpul', 'Stralucirea fulgului') sau adaptari inedite in ceea ce priveste textul melodiei ('Vreau sa visez'). CD-ul a fost produs la SC 'Spiros' SRL Galati, mixajul si mastering-ul fiind realizat de Cristian Alivej, in acest an. Aceste piese sunt interpretate de cei 17 copii din grupul 'Vis de Artist', cu varste cuprinse intre 6 si 17 ani, care au sustinut numeroase spectacole in oras si in judet.

Cu aceasta ocazie, a aparut si primul numar al revistei 'Vis de Artist', in care este reflectata munca acestor copii, si care a fost distribuit doar membrilor si colaboratorilor Asociatiei.

Despre asociatia culturala vis de artist

Asociatia culturala 'Vis de Artist' are ca scop promovarea si popularizarea valorilor artistice locale.
catalina_narcisa@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-culturala-vis-de-artist/fulgii-copilariei-pe-fruntea-lui-mos-craciun