Academia de Toamna pentru Cultura, Societate si Limba Romana, editia a 8-a, 27 august-9 septembrie 2007

BUCURESTI - 24 august 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Asociatia „DRIFI” (Initiativa de Cercetari Interdisciplinare Romano-Germane) din Bucuresti organizeaza in perioada 27 august – 9 septembrie 2007 cea de-a opta editie a Academiei de Toamna „Die Bukarester Herbstakademie für Kultur, Gesellschaft und Sprache in Rumänien“

Academia de Toamna pentru Cultura, Societate si Limba Romana („Die Bukarester Herbstakademie für Kultur, Gesellschaft und Sprache in Rumänien“) este o scoala de toamna organizata de Asociatia DRIFI. Ea este menita sa serveasca schimburilor interculturale dintre tineri oameni de stiinta, studenti, precum si alte persoane interesate de cultura romaneasca din spatiul cultural german.
Programul Academiei, cu aproximativ 60 de ore dedicate studiului imaginii Romaniei contemporane, cuprinde cursuri si seminarii in limbile germana si romana (cu traducere) din domenii precum stiintele politice, istorie, economie, minoritati nationale, arhitectura, media, limba si literatura romana, conferentiarii invitati fiind profesori universitari, cercetatori sau specialisti in diferitele domenii de interes prezentate de-a lungul celor doua saptamani ale evenimentului. In anul 2007, in cadrul Academiei de Toamna vor vorbi prof. dr. Bogdan Murgescu (Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti, membru al comitetului executiv al Asociatiei „DRIFI”), prof. dr. Daniel Barbu (Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti), conf. dr. Alexandra Ionescu (Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti), lector dr. Romanita Constantinescu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti), conf. dr. arh. Hanna Derer (Institutul de Arhitectura 'Ion Mincu', Bucuresti), dr. Klaus Fabritius (Forumul Democrat al Germanilor din Romania) .
In plus, organizatorii Academiei ofera grupului international de participanti posibilitatea de a se familiariza cu limba romana, in cadrul unor seminarii lingvistice organizate pe doua niveluri de competenta: incepatori si avansati. Fiecare seminar teoretic este completat de unul practic, in cadrul caruia participantii isi pot exersa cunostintele dobandite.
Programul-cadru, care are loc in fiecare dupa amiaza, ofera participantilor posibilitatea de a cunoaste mai indeaproape realitatile imediate romanesti, prin intermediul unor excursii de studiu, vizite la obiective de interes, jocuri pe echipe, toate modelate in functie de interesele participantilor.
Echipa organizatorica este coordonata de initiatoarea programului, lector dr. Romanita Constantinescu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti) si de drd. Irene Cristescu (Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucuresti), ajutate de drd. Bogdan Popa (Institutul de Istorie „N. Iorga”), Cristina Stoiculescu si Alice Buzdugan (ambele absolvente ale Facultatii de Limbi si Literaturi Straine, Universitatea din Bucuresti), precum si de consultanti straini, recrutati din randurile absolventilor Academiilor trecute.


Despre Asociatia DRIFI

DRIFI este o asociatie non-guvernamentala, apolitica si non-profit care intelege sa fie un for al schimburilor stiintifice si culturale, al solidaritatii profesionale in cimpul cercetarii, stiintei, tehnologiei si educatiei, care sa promoveze dialogul civic, stiintific si academic intre scoala si universitate, intre institutele de cercetare, de cultura si stiinta, intre organizatiile profesionale din domeniul cercetarii, stiintei, tehnologiei si educatiei in scopul deschiderii stiintei, cercetarii si scolii rominesti catre programe de dezvoltare si de cercetare nationale si internationale si armonizarii cu legislatia si obiectivele in acest domeniu ale Uniunii Europene, sprijinind procesul de integrare comun, apreciind ca relatiile internationale si schimburile de informatie sunt tot mai importante in cadrul unei comunitati stiintifice si academice internationale din ce in ce mai solidare, indatorate cooperarii transnationale.
Asociatia DRIFI
Drd. Irina Cristescu, coordonator proiect
Tel.: 0723340020

info@drifi.net

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-drifi/academia-de-toamna-pentru-cultura-societate-si-limba-romana-editia-a-8-a-27-august-9-septembrie-2007