COMUNICAT DE PRESĂ - Bookfest 2011

BUCURESTI - 26 mai 2011

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Salonul internaţional al cărţii Bookfest, deschis oficial

Salonul internaţional al cărţii Bookfest, deschis oficial

Cea de-a şasea ediţie a Salonului internaţional al cărţii, Bookfest 2011, a fost deschisă miercuri, 25 mai, în prezenţa mai multor oficiali şi reprezentanţi ai lumii editoriale din România şi din Ungaria, ţara invitatat de onoare a acestei ediţii.

Organizat, ca în fiecare vară, la Romexpo, Salonul de anul acesta fost deschis printr-o festivitate la care au participat domnii Grigore Arsene, Preşedintele A.E.R şi Co-preşedinte F.E.R, Mihai Penescu, Preşedinte U.E.R şi Co-preşedinte F.E.R., alături de domnul Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi al Patrimoniului Naţional şi domnul Marcó Béla, scriitor şi Vice-prim Ministru în Guvernului României.

Lor li s-au alăturat reprezentanţi ai Ungariei: domnul Szöcz Géza, Secretar de stat pentru cultură în Ministerul Resurselor Naţionale al Ungariei, domnul Zentai Péter Lászlo, director al Federaţiei Editorilor şi Librarilor din Ungaria şi domnul Bretter Zoltán, directorul Centrului Cultural Ungar din Bucureşti. Aceştia au vorbit apreciativ despre contactele culturale dintre cele două ţări, au invitat vizitatorii să profite de prezenţa scriitorilor maghiari invitaţi şi au inaugurat Standul Naţional al Ungariei, unde sunt expuse în jur de 1000 de titluri din domenii diferite. 

Bookfest are loc în perioada 25-29 mai, fiind deschis între orele 10:00 şi 22:00. Intrarea este liberă.

La ediţia de anul acesta participă un număr de 150 expozanţi, organizându-se peste 200 de evenimente.

Salonul internaţional al cărţii „Bookfest“ - O Casă a Cărţii pentru întreaga familie! 

 

Asociaţia Editorilor din România

Bucureşti, 27.05.2011

Despre ASOCIATIA EDITORILOR DIN ROMANIA

Asociatia Editorilor din Romania (AER) este cea mai importanta organizatie din industria cartii. Bookfest - Salonul cartii Bucuresti este un proiect initiat de AER si este deschis tuturot celor implicati in industria cartii.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-editorilor-din-romania/comunicat-de-presa-bookfest-20115