Spotlight. Hero’s Journey for Building Resilience STE(A)M CAMP

Ramnicu Valcea - 24 mai 2023

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Într-un efort de a sprijini elevii din medii defavorizate și elevii migranți, relocați în urma războiului din Ucraina, Asociatia Eduvital- Educatia este vitala a organizat recent tabăra STE(A)M „Hero’s Journey for Building Resilience”, în cadrul proiectului STE(A)MOTION-in motion for change. Desfășurată între 19 și 21 mai, tabăra și-a propus să sporească reziliența participanților prin implicarea în activități STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și SEL (învățare socială și emoțională) a 29 de elevi din clasele primare și 9 profesori, oferindu-le instrumente utile pentru a depăși momentele dificile.
Tabăra a reunit două grupuri de elevi care se confruntă cu provocări diferite. Primul grup a fost compus din elevi din medii socio-economice diferite, inclusiv elevi rromi, care se confruntă cu situații dificile și probleme familiale ce le afectează învățarea. Al doilea grup a fost format din elevi ucrainieni care au fost nevoiți să-și părăsească casele și familiile și au fost relocați în regiunea Olteniei, Vâlcea. Nu a fost un grup obișnuit, ci unul divers, format din elevi cu nevoi și experiențe diferite, reuniți în această tabără pentru a găsi sprijin, empatie și înțelegere.
Viziunea inițiativei noastre a fost de a contribui la integrarea elevilor din medii socio-economice, culturale și lingvistice diferite și de a evidenția importanța rezilienței în depășirea provocărilor vieții. Cu intenția de a crea un mediu de susținere și colaborare, Asociația Eduvital-Educatia este vitala a combinat educația STE(A)M cu activități specifice învățării socio-emoționale pentru a stimula reziliența în rândul participanților.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-eduvital-eduactia-este-viata/spotlight-hero-s-journey-for-building-resilience-ste-a-m-camp