Spunem STOP morţii previzibile a sistemului sanitar românesc!

BUCURESTI - 29 martie 2010

Comunicat tip General in Sanatate

Lipsa unei viziuni de ansamblu asupra sistemului de sănătate şi a unor principii generale de finanţare, asigurare, furnizare de servicii şi reglementare precum şi lipsa responsabilităţilor clare şi transparente ale principalilor actori din sectorul public, reglementator (Ministerul Sănătăţii), finanţator (C.N.A.S) şi furnizor de servicii medicale (spitale şi laboratoare) au condus la starea actuală a sistemului.

Eficientizarea alocării resurselor în sistem este imposibilă dacă alocăm doar jumătate din resursele bugetare care se alocă în Europa pentru sistemul sanitar . Motivul cronic este pe de o parte subfinanţarea iar pe de altă parte faptul ca puţinii bani care există sunt distribuiţi prost, nu pe adevaratele priorităţi.
În anul 2009 s-a cheltuit cu un trimestru mai mult decât ne puteam permite, adică cu 25% mai mult. Bugetele spitalelor nu vor acoperi în acest an necesarul solicitat de manageri, în condiţiile în care din bugetul trimestrului I al anului 2010 se plătesc datoriile trimestrului IV 2009 (credite de angajament).
Va fi imposibil să se mai găsească rapid resurse pentru desfăşurarea activităţii curente, iar pentru achitarea datoriilor acumulate până în prezent de spitale către furnizori, nici nu se va putea pune problema.

Am solicitat în nenumărate rânduri obligativitatea introducerii de contracte clare, cu drepturi şi obligaţii între: asigurat / asigurător; asigurator / furnizor de servicii; medic / spital şi spital / furnizor de produse medicale.
Statul nu plăteşte niciodată penalităţi, nici măcar atunci când îşi încalcă obligaţiile contractuale. Extinderea termenelor de plată către furnizori poate fi o soluţie temporară, de urgenţă, în condiţiile în care se găsesc formule acceptabile şi pentru furnizori, respectiv plata unor dobânzi agreate între cei doi parteneri contractuali.
Sistemul de sănătate este un sistem închis, nu putem vedea nicăieri pe site-uri bugetele aprobate şi execuţia bugetară a acestora în timp real. Nu cunoaştem câte fonduri au fost cheltuite până la un moment dat pentru servicii sau pe programe naţionale. Trebuie imperios crescută transparenţa cheltuirii banilor publici.
Efectele unei politici publice incoerente în sistemul de sănătate se observă deja: cheltuielile se amână, prin intârzierea plăţilor către furnizori (fie ei de produse medicale sau medicamente), se foloseşte un curs de schimb subevaluat care a condus la pierderi semnificative pentru importatorii de produse şi echipamente medicale şi în anii trecuţi), dar nu s-a intervenit pentru redresarea acestei situaţii cu toate că efectele grave au fost aduse la cunoştinţa autorităţilor.
Acest lucru se reflectă şi în diminuarea accesului la tratament şi servicii medicale, an de an numărul de pacienţi pe liste de aşteptare creşte considerabil.
Subfinanţarea sistemului atentează grav şi asupra sănătăţii populaţiei, iar până la găsirea unei soluţii pentru ieşirea din impas pacienţii internaţi în spitale sunt cei nevoiţi să suporte plata materialelor şi medicamentelor folosite la tratarea lor. Pentru efectuarea unor analize de laborator şi investigaţii imagistice fondurile repartizate sunt insuficiente iar pacienţii plătesc din propriul buzunar, deşi sunt asiguraţi şi plătesc contribuţiile la asigurările de sănătate. Situaţiile de acest gen nu sunt izolate ci se manifestă la nivelul întregii ţări.
Furnizorii de servicii medicale de stat şi cei din mediul privat, la 1 Aprilie 2010 vor trebui să semneze contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate.
Până la această dată nu avem finalizat Contractul - Cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2010 şi implicit nici Normele metodologice de aplicare ale acestuia, cu toate că legislaţia prevede aceste măsuri şi termene în legea 95/2006 la art. 217 alin. (5) şi (6), iar mai mult decat atât, acestea nu au fost supuse dezbaterii publice neţinandu-se cont de transparenţa decizională.
Ne întrebăm care sunt modalităţile sau soluţiile, prin care putem face ca sistemul să funcţioneze normal, să responsabilizăm persoanele desemnate în funcţiile de decizie pentru a lua măsurile urgente care să ne salveze de la acest declin atât pe noi ca furnizori cât şi ca potenţiali pacienţi care căutăm sănătatea într-un sistem bolnav!

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-furnizorilor-de-produse-medicale/spunem-stop-mortii-previzibile-a-sistemului-sanitar-romanesc