Szoby Cseh prezinta programul sau, GLADIATOR, la Salonul de Psihologie

BUCURESTI - 16 iunie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Duminica, 22 iunie, ora 15.00, Szoby Cseh prezinta programul social GLADIATOR, in cadrul Salonului International de Psihologie din Bucuresti, la Sala Palatului, sala B. Va invitam sa participati la acest workshop, ca sa aflati in ce consta tehnica psiho-sociala inedita creata de Szoby Cseh pentru copiii cu probleme de integrare sociala si ca sa vizionati prezentarea lui si imagini spectaculoase din timpul antrenamentelor.

Programul GLADIATOR este un demers original si spectaculos prin continut si rezultate, initiat in 2005 - in baza unui studiu stiintific propriu - de catre Szoby Cseh (desemnat cel mai bun cascador din Europa, dar totodata conf. univ. dr. la UATC Bucuresti si presedinte al Asociatiei GLADIATOR). Programul are o misiune aparte, pe care si-a asumat-o si o implineste cu succes de aproape 3 ani, ajungand la mintile si discernamantul greu incercate ale copiilor cu probleme de integrare sociala. Afla mai mult, chiar de la autorul programului, pe 22 iunie!

Realizarile de pana acum ale programului GLADIATOR sunt remarcabile:

- aplica o metoda originala creata de Szoby Cseh – singura eficienta pana acum in prevenirea si combaterea comportamentului anti-social la copii - pentru integrarea sociala a copiilor fara posibilitati materiale, orfani sau din familii dezorganizate, lipsiti de adapost sau cu handicap, inclusiv cei cu probleme de violenta si delincventa juvenila.
- isi indeplineste scopul de a canaliza energia de baza, atentia si mobilizarea acestor copii intr-o directie pozitiva, transformand chiar si violenta in tenacitate, cutezanta, sarguinta, munca de echipa.
- in 2005-2008, a rulat circa 300 de copii din mediul sarac, din zona delincventei juvenile si a copiilor strazii, reusind performanta unei rate de succes de 90% (evitarea revenirii in zona delincventei).
- ii deprinde pe copii cu exercitii judicios selectionate din mai multe ramuri sportive: escalada alpina, gimnastica acrobatica, scrima, arte martiale, improvizatie scenica si elemente de cascadorie, in sala de antrenament pusa la dispozitie de Primaria sector 3 si pe care au amenajat-o, prin munca lor, Szoby Cseh, cativa colegi inimosi ai sai si chiar copiii care o folosesc.
- le deschide copiilor si o perspectiva ocupationala, aptitudinile dobandite in acest program putand sa le foloseasca in viitor in meserii ca alpinismul utilitar, cascadorie cinematografica, sport de performanta, activitati militare profesioniste etc. Dintre primii „seniori”, mai multi se pregatesc pentru admiterea la liceu, si alti cativa pentru admiterea la facultate !
- este pus in aplicare cu 7 instructori – personalitati remarcabile ale fiecarui domeniu -, selectionati dupa criterii speciale riguroase, initiindu-i pe copii in aceste activitati, pe care multi dintre noi nici nu ne-am incumeta sa le incercam.
- este un model de succes, un program cu specific unic in Romania ca impact, anvergura si durata a supravieturii programului din resurse proprii.
- a fost preluat ca model de bune practici in alte tari, precum Franta!

Copiii din centrele de plasament, cei lipsiti de posibilitati materiale, unii marcati si de un handicap motor, lipsiti de un model parintesc pozitiv pe care sa il urmeze, influentati adesea de un anturaj negativ, accepta cu greu autoritatea, disciplina, sfatul. Nimeni nu s-a straduit sa le castige increderea, sa le arate concret si fara amenintari ca viata poate fi corecta, constructiva, ca isi pot regasi onoarea. Tentatia initiala este sa isi respinga profesorul, sa se plictiseasca de predici moralizatoare, sa respinga metodele didactice clasice, adesea nemotivante. Aici sta provocarea programului GLADIATOR si a tehnicilor aplicate in modelarea psiho-comportamentala si motrice a acestor copii.

Dupa 1 luna, 3 luni, 6 luni de antrenament in programul Asociatiei GLADIATOR, acesti copii isi schimba treptat atitudinea, pentru ca tehnicile psiho-pedagogice si educationale folosite de instructorii lor sunt atractive, provocatoare, interesante, mereu surprinzatoare pentru copii.

Fara casa, venituri, un loc de munca, competente sau intelegere clara a binelui social, acesti copii ar avea premise - create de nepasarea autoritatilor si ignoranta societatii - sa ajunga poate la fapte indreptate impotriva acestei societati. Programul GLADIATOR se straduieste sa intervina la timp pentru a le evita si a-i ajuta pe acesti copii!

Desi viabil si eficient, imitat de specialisti in alte tari, programul intampina dificultati din lipsa de fonduri si numar redus de sponsori. Sprijinul acordat de Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din Primaria sectorului 3, alaturi de resursele personale puse in joc de conducerea Asociatiei si cativa prieteni, nu sunt suficiente pentru a asigura copiilor alimentatia zilnica si acces la aceasta forma de educatie si recuperare.

Implicarea comunitatii poate fi orientata spre una sau mai multe dintre „operatiunile” „Dejunul Gladiatorilor”, „Demo Gladiatori”, „Convinge un sponsor”, „Adopta un instructor”.

Detalii la www.asociatiagladiator.ro (website creat cu sprijinul Delphis Management).

Va asteptam pe 22 iunie, ora 15.00, la Sala Palatului, sala B! Va rugam sa ne confirmati participarea la tel. 021-3213675, GSM: +40-720.534.612 - Dan Szabo, director general Asociatia GLADIATOR, email: dan.szabo@asociatiagladiator.ro

Despre Asociatia GLADIATOR

Info despre Szoby Cseh:

- Absolvent al Institutului de Educatie Fizica si Sport
- Conferentiar Universitar Doctor la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti
- Initiator al programului GLADIATOR si presedinte al Asociatiei cu acelasi nume, care implementeaza acest program.
- Promotorul scolii romanesti de cascadorie, a infiintat Asociatia Cascadorilor Profesionisti, al carei presedinte a fost ales.
- Colaborator la peste 150 filme artistice de lung si scurt metraj in tara si strainatate, din care 25 productii straine sau co-productii.
- Realizator a peste 70 spectacole cu specific de Cascadorie Divertisment in cadrul carora a prezentat 'executii unicat', in premiera mondiala, cascadele respective nefiind repetate pana in prezent de nimeni altcineva din lume.
- In strainatate, din 1974 pana in prezent a colaborat la realizarea a 38 de filme artistice, in calitate de regizor al secventelor de lupte si cascador.
- In 1985, la a treia prezenta la Festivalul de film 'Sommer Film Tage' a fost declarat cel mai bun regizor de actiune si cel mai bun cascador din Europa (in urma sondajului realizat de revista Bunte)
- A participat ca regizor al unor reprezentatii de cascadorie la deschiderea Campionatului Mondial de Calarie - Obstacole din Olanda in 2001, precum si la spectacolul de deschidere a Campionatului Mondial de Judo Bucuresti Romania in 2002.
- A fost coordonatorul Scolii de Cascadorie din Germania
- Autor a numeroase inventii si premiere mondiale in domeniul cascadoriei.
Asociatia GLADIATOR
Tel/Fax 021-321.36.75
Mobil 0720-534.612
szoby.cseh@asociatiagladiator.ro