Urgent – Completare IFS master data

BUCURESTI - 21 februarie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Termenul limita de completare a master data IFS prin adaugarea codului unic international GS1 GLN (Global Location Number) este 29 Februarie 2008.

In acord cu comunicarea IFS – International Food Standard, pana la 29 Februarie 2008 toate companiile romanesti ce detin Certificari din partea Organismelor de Certificare Acreditate IFS pentru Romania (DQS GmbH, ECOCERT France sas. si TÜV Nord Cert GmbH) trebuie sa-si completeze datele master din baza de date IFS cu Codul Unic International GLN (Global Location Number), alocat de organizatia globala de standardizare GS1 (Global Standard 1).
Pentru Membrii Asociatiei GS1 Romania codul GLN, daca nu este prevazut in Contractul de utilizare a Sistemului Global de Standarde GS1, este chiar user-id-ul cu care se acceseaza zona destinata membrilor in situl GS1 Romania.
Pentru sprijin si consiliere rugam contactati urgent Asociatia GS1 Romania.

Despre Asociatia GS1 Romania

GS1 inseamnă Global Standard One - cea mai importantă organizaţie globală ce dezvoltă şi administrează standarde pentru identificare, codificare şi comunicaţii în domeniul lanţurilor de distribuţie. Lanţurile de distribuţie se regăsesc în viaţa oricărui sector economic, făcând ca standardele GS1 sa fie multisectoriale şi multiindustriale. GS1 înseamnă coduri de produs GTIN (Global Trade Item Number), reprezentate în coduri de bare (EAN-13), tag-uri RFID, conţinând EPC (Electronic Product Code), coduri de locaţie GLN (Global Location Number) pentru identificarea partenerilor în comerţul electronic, precum şi multe altele. Toate acestea în scopul de a permite companiilor şi/sau instituţiilor, la nivel naţional sau internaţional, să vorbească acelaşi limbaj de afaceri!

Principalele 2 atribute definitorii ce asigură succesul mondial al utilizării Sistemului de Standarde GS1 sunt: UNICITATEA codificatorilor şi GLOBALITATEA sistemului. GS1 Romania – Organizaţie membră a GS1 Europe şi GS1 Global, a înregistrat utilizatorul de prefix cu numărul 3500 în România. Aşadar, în al 15-lea an de activitate, cu peste 3500 de companii româneşti deţinând prefix internaţional GS1, construind proiecte de utilitate pentru comunitatea de afaceri din România, Organizaţia Naţională pentru Codificarea Articolelor, Serviciilor şi Locaţiilor- GS1 Romania, rămâne partenerul cel mai important pentru firmele româneşti în domeniul standardelor de identificare, codificare şi comunicaţii electronice pentru lanţurile de distribuţie.

O lume.
Un limbaj global al afacerilor.
GS1 Romania
Asociatia GS1 Romania: B-dul Aviatorilor 50A, tel: +40 21 3178031 / 32, fax: +40 21 3178033, email: office@gs1.ro, website: www.gs1ro. org
office@gs1.ro