ANSSA ANALIZEAZĂ VIITORUL FUNCŢIONARILOR PUBLICI DIN PERSPECTIVA INTEGRĂRII EUROPENE
BUCURESTI - 24 martie 2006
Comunicat tip General in Administratie Publica
Marţi, 28 martie a.c., începând cu orele 16:00 Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative (A.N.S.S.A) organizează la Grupul pentru Dialog Social dezbaterea “Statutul actual al funcţionarului public şi evoluţia lui din perspectiva integrării europene”.
La acest eveniment vor participa Dna. Prof. Univ. Dr. Verginia Vedinaş (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept), Dl. Director Marian Niculescu (Direcţia generală proceduri administrative şi planificare-A.N.F.P) şi studenţi din cadrul facultăţilor de administraţie publică.
Cea de-a doua dezbatere din cadrul proiectului „ANSSA Dezbate” se anunţă interesantă, deoarece cei 40 de studenţi participanţi, viitori fucţionari publici, vor analiza, alături de cei doi invitaţi, noul proiect de lege al Statutului Funcţionarilor Publici. Vor fi aduse în discuţie aspecte legate de compatibilitatea noului statut cu rigorile impuse administraţiei publice, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană.
Despre Asociatia Nationala a Studentilor in Stiinte Administrative
Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative reuneşte în prezent peste 1.000 de studenţi din universităţile specializarea de administraţie publică din ţară.
Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative contribuie la formarea unui corp al funcţionarilor publici profesionişti şi motivaţi şi promovează performanţa şi calitatea în managementul public.
Presedinte,
Bogdan Farsirotu
Dragoş Badea, Preşedinte executiv-coordonator proiect
Tel.: 0721.281.599
E-mail: [email protected]
[email protected]