Opera Națională București iluminată în culoarea turcoaz, pentru a marca Ziua Europeană Miastenia Gravis

BUCURESTI - 3 iunie 2024

Comunicat tip General in Sanatate

Opera Naţională Bucureşti a marcat duminică, 02 Iunie 2024, începând cu ora 20:00, Ziua Europeană Miastenia Gravis, prin iluminarea în culoarea turcoaz a clădirii sale. Potrivit Asociaţiei Naţionale Miastenia Gravis România, miastenia gravis este o afecţiune rară autoimună neuromusculară care afectează între 56.000 și 123.000 de persoane în Europa

Opera Naţională Bucureşti iluminată în turcoaz de Ziua Europeană Miastenia Gravis

Opera Naţională Bucureşti iluminată în turcoaz de Ziua Europeană Miastenia Gravis

Boala "invizibilă", miastenia gravis este o boală cronică neuromusculară care se manifestă prin oboseală severă la repetarea unei anumite mişcări şi slăbiciunea muşchilor voluntari ai corpului. Frecvenţa cazurilor este de 1 la 10.000 persoane, mai frecvent la femeile cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 ani şi la bărbaţii cu vârsta de peste 50 de ani, dar poate apare şi la copii. Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul www.miastenie.ro

Iunie este luna conștientizării miastenia gravis în întreaga lume, iar în data de 02 Iunie este marcată Ziua Europeană Miastenia Gravis, reprezentată de culoarea turcoaz.

Anul acesta este primul an în care Opera Naţională Bucureşti se alătură Asociaţiei Naţională Miastenia Gravis România, în semn de solidaritate cu persoanele afectate de această boală.

Asociaţia Naţională Miastenia Gravis România şi Opera Naţională Bucureşti  își propun să crească gradul de conştientizare şi sensibilizare a publicului larg din România asupra miasteniei gravis, pentru a evidenția puterea, curajul și rezistența pacienților care suferă de această afecţiune.

Campania “European Myasthenia Gravis Awareness Day” a fost  inițiată de către coaliția „All United for MG” în anul 2023 şi s-a desfăşurat iniţial în 6 țări (asociaţia din România este unul dintre membri fondatori ai coaliţiei), ajungând în acest an să reunească asociațiile/grupurile de pacienți din 15 țări din Europa.

Campania a fost însoțită de un apel la acțiune, care conține recomandări de politici europene aplicabile pentru îmbunătățirea vizibilității, recunoașterii și tratamentului miasteniei gravis precum și a altor boli rare. Una dintre ele este realizarea unei platforme la nivel european pentru a facilita schimbul de bune practici privind miastenia gravis, ca parte a grupului de experți în sănătatea publică al Comisiei Europene.

Opera Națională București
Anul centenar puccinian este sărbătorit la Opera Națională București prin cea de-a treia ediție Bucharest Opera Festival care se va desfășura în perioada 7-16 iunie 2024.
Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition are pe afiş în cele 10 seri de festival, nu mai puţin de 8 producţii din creația marelui compozitor, un spectacol semi-staged, o gală de operă și 10 teatre: Opera Maghiară de Stat din Budapesta, Daegu Opera Festival din Coreea, Opera Națională Română Iaşi, Opera Naţională Română din Cluj Napoca, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera din Braşov, Teatrul de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi şi, bineînţeles, Opera Naţională din Bucureşti.
Peste 1500 de muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic vor fi prezenți pe scenă, în fosă şi în culise la Bucharest Opera Festival – All Puccini Edition.
Un festival care aduce la București cele mai importante teatre de operă și balet din România și nu numai, dând posibilitatea publicului de a experimenta călătorii culturale diversificate.
Mai multe informații despre activitățile Operei Naționale București: www.operanb.ro

Despre Asociatia Nationala Miastenia Gravis Romania

Asociația Națională Miastenia Gravis România (ANMGR) fondată în 2005 este organizație non-profit, umanitară ce are drept scop apărarea drepturilor și intereselor persoanelor afectate de miastenia gravis și îmbunătățirea calității vieții acestora. Asociația reprezintă persoanele bolnave de Miastenia Gravis, sindroamele miastenice congenitale și sindromul Lambert-Eaton.
ANMGR este membru fondator al federației europene a organizațiilor naționale de pacienți cu MG - European Association Myasthenia Gravis (EuMGA), membru EURORDIS (Rare Diseases Europe), membru Alianța Națională pentru Bolile Rare din România (ANBRaRo) şi membru fondator al coaliţiei All United for MG (AU4MG)
Asociația Națională Miastenia Gravis România asigură servicii de informare în legătură cu boala, grupurile de suport, centrele de referință prin Centrul Național de Informare Miastenia Gravis INFO MG_RO
Persoană de contact: Harja Adriana
Telefon: 0743470122
Site: www.miastenie.ro
Email: asociatia.miastenia@gmail.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-nationala-miastenia-gravis-romania/opera-nationala-bucuresti-iluminata-in-culoarea-turcoaz-pentru-a-marca-ziua-europeana-miastenia-gravis