Trenul Românilor de poveste și-a deschis ușile pentru călători

BUCURESTI - 30 noiembrie 2023

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Media / Publicitate

Atenție, se deschid ușile către lumea poveștilor! În perioada 28 noiembrie – 31 decembrie unul dintre trenurile Metrorex care circulă pe magistrala 2 (Berceni-Pipera) va aduce în atenția și în sufletul călătorilor poveștile a 22 de personalități de ieri și de azi care au pus țara noastră pe harta lumii, inspirându-se din colecția realizată de echipa A FOST ODATĂ: https://afostodata.ro/romani-de-poveste/

Romani de poveste la metrou

Romani de poveste la metrou

Pornind de la ideea că fotografiile din manual și busturile din parc merită să prindă viață în mintea copiilor, echipa A fost odată explică, prin poveste și mijloace digitale, viața unor români deveniți simbol prin recordurile mondiale pe care le-au doborât, arta sau talentul lor excepțional, folosind cel mai bun moment al anului, ziua de 1 decembrie, când oamenii se simt mai aproape de valorile naționale.

Informații de tipul Știați că? le vor oferi călătorilor din trenul poveștilor detalii mai puțin cunoscute despre Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Lucian Blaga, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga, Sofia Nădejde, Hariclea Darclée, George Enescu, Constantin Brâncuși, Nicolae Grigorescu, Al. I. Cuza, Ecaterina Teodoroiu, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Emil Racoviță, Grigore Antipa, Nadia Comăneci, Smaranda Brăescu și Ana Maria Brânză.

„Anul 2023 a fost anul românilor de poveste. Am început cu o expoziție interactivă pe Calea Victoriei, am organizat zeci de ateliere în școli și la Muzeul Național al Literaturii Române, am ajuns cu acest concept la Split și la Zagreb la românii din Republica Croația și închidem cercul cu o carte și un metrou de poveste”, spune Măriuca Mihăilescu.

            În plus, Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture le mai pregătește iubitorilor de povești o surpriză. Pe lângă colecțiile audio și în limba semnelor române, existente deja pe site, se lansează și volumul Români de poveste care va putea fi comandat pe www.afostodata.ro si carturesti.ro.

„Faptul că putem duce povești educative în spații mai puțin convenționale, cum este metroul, demonstrează cât de mult a crescut A fost odată, câtă încredere au partenerii noștri în noi și câtă nevoie de cultură există. Îmi arată că fetele cu poveștile, cum ni se spune adesea, merită să privească în urmă și să spună am crescut într-un an cât alții în 7”, spune Andra Cărbunaru.

Proiectul este realizat cu sprijinul Fundației Bosch România, partenerul alături de care echipa de povestitori a realizat și expoziția interactivă și incluzivă Exploratori de poveste care poate fi vizitată la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-pentru-educatie-digitala-bigger-picture/trenul-romanilor-de-poveste-si-a-deschis-usile-pentru-calatori