Termenul de valabilitate la tocăniţă

BUCURESTI - 24 septembrie 2004

Comunicat tip General in Social

Încă din momentul obţinerii produselor alimentare, acestea trec printr-o serie de procese şi modificări (fizice, chimice şi biochimice) ce le pot afecta calitatea. De aceea, Asociatia pentru Protectia Consumatorilor va explica de ce este important să cunoaştem care sunt condiţiile de păstrare a produselor alimentare, dar şi perioada lor de valabilitate, căci acest lucru ne ajută să le păstrăm noi înşine corect în propria gospodărie.

Trebuie ştiut că şi în cazul preparatelor de casă este necesară respectarea anumitor termene de valabilitate pentru a păstra astfel valoarea nutritivă a lor. Este cazul ciorbelor, a tocăniţelor, a fripturii sau a drobului, care se recomandă a fi consumate în cel mult 3 zile de la data preparării lor, de preferat chiar în prima zi pentru a beneficia de un consum sănătos. În cazul în care aceste preparate nu au fost servite din prima zi, pentru o bună siguranţă, păstraţi preparatele la temperatura de 2-4 grade C, nu mai mult de termenul indicat.
Alegerea ouălor proaspeteeste o problemă a tuturor gospodinelor mai ales când aprovizionarea acestora se face din timp. Există o metodă în depistarea calităţii ouălor proaspete ce le-o recomandăm gospodinelor: într-un litru de apă se adaugă 2 linguri de sare, apoi de adaugă ouăle; cele vechi se vor ridica la suprafaţă, în timp ce ouăle proaspete vor rămâne scufundate în poziţie verticală.
Un alt preparat de casă – zacusca – merită atenţia noastră. Este important de ştiut că aceasta va avea o durată de valabilitate mai mare cu cât preparatul va conţine mai mult ulei.
Carnea, ştim cu toţii, este cel mai adesea un produs indispensabil pentru preparatele culinare. Însă nu cunoaştem faptul că, în timp ce ea constituie un aliment de bază datorită valorii sale biologice ridicate (conţine proteine preţioase, lipide, săruri minerale şi vitamine), reprezintă totodată o problemă deoarece este un mediu prielnic, favorabil de grefare şi dezvoltare a microorganismelor care-i afectează calitatea şi stabilitatea.
Pentru a menţine valoarea nutritivă a cărnii pe care tocmai am cumpărat-o, se recomandă ca durata maximă de refrigerare să fie de 7-8 zile de la data sacrificării, la temperatura de 2-4 grade C. Dacă am cumpărat carne congelată, fie o decongelăm şi o preparăm, fie o punem la congelat cu condiţia ca odată ce carnea a fost decongelată să nu o mai recongelăm. În cazul în care nu o vom prepara imediat tot o putem păstra câteva zile la frigider unde se poate decongela, ceea ce este chiar bine.
Se recomandă ca decongelarea cărnii să se facă lent, timp de cel puţin 24 de ore la temperatura camerei, la temperatura frigiderului sau în apa păstrată mereu rece. În caz contrar, adică dacă o decongelăm repede, cum ar fi dacă o punem în apă caldă sau o ţinem la temperaturi ridicate, carnea pierde o cantitate importantă de proteine valoroase, elemente minerale şi vitamine hidrosolubile, diminuându-şi valoarea nutritivă. Carnea de pasăre se poate păstra în stare congelată până la un an de la data sacrificării, carnea de vită între 4 şi 6 luni, iar carnea de porc între 3 şi 6 luni.
Dacă veţi respecta condiţiile precizate mai sus, produsele alimentare şi preparatele de casă îşi vor păstra în totalitate proprietăţile nutritive aproape identice cu produsele şi preparatele proaspete.

Despre Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania

Pentru orice alte întrebări şi răspunsuri, sau pentru obţinerea studiului, contactaţi departamentul de PR la numerele de telefon: 021.315.71.49 sau e-mail: ccib@apc-romania.ro, www.apc-romania.ro


021.315.71.49
0722.653.210
relatiipublice@apc-romania.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-pentru-protectia-consumatorilor-din-romania/termenul-de-valabilitate-la-tocanita