Cluburi de sanatate si bucatarie
BUCURESTI - 18 iulie 2005
Comunicat tip General in ONG
Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie a desfăşurat, în perioada aprilie – iulie 2005, a doua serie a proiectului Cluburi de Sănătate şi prima serie a proiectului Cluburi de bucătărie sănătoasă.
Întâlnirile cluburilor au avut loc o dată la două săptămâni în incinta Şcolii Generale Mihai Ionescu şi la sediul asociaţiei din bvd. Pache Protopopescu, fiind împărţite în 5 categorii: afecţiuni cardiovasculare, endocrine, pulmonare, nutriţie şi cluburi de bucătărie sănătoasă. Au participat peste 300 de persoane interesate de menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
Discuţiile au fost conduse de medici iar participanţii au fost consiliaţi de asistenţi medicali şi studenţi la medicină, toţi voluntari ai asociaţiei. Participanţii la cluburile de sănătate şi bucătărie au beneficiat gratuit de sfaturi ale medicilor, măsurări ale tensiunii arteriale, indicelui de masă corporală, determinări ale procentului de grăsime din organism şi măsurarea glicemiei şi colesterolului.
Despre Asociatia pentru Sanatate, Educatie si Familie
Asociaţia pentru Sãnãtate, Educaţie şi Familie este o organizaţie nonprofit care are ca obiective: promovarea principiilor de
sãnãtate fizicã, mentalã, social-relaţionalã şi spiritualã; acordarea de asistenţã sanitarã, socialã şi moralã; organizarea de cursuri şi expoziţii de bucãtãrie sãnãtoasã; oferirea de consiliere medicalã; consultanţã în domeniile premarital, planning familial, vârsta a 3-a; înfiinţarea şi întreţinerea de cãmine pentru copii orfani, abandonaţi şi aziluri pentru bãtrâni.
Persoanã de contact:
Laurenţiu Nicolae,
Asistent PR,
0741.079.325
laurnicolae@gmail.com