Competiția de baschet între licee CUPA EDU, Ediția 2023

BUCURESTI - 7 noiembrie 2023

Comunicat tip General in Sport

Cea mai spectaculoasă competiţie de baschet între licee revine cu o nouă ediţie: CUPA EDU 2023 adună la start 24 de licee din București și Voluntari care se pregătesc intens pentru a lua acasă marele trofeu. Cu ajutorul sponosorului principal ROMGAZ competiția a avut o creștere spectaculoasă iar a patra ediţie se anunță a fi cea mai palpitantă de până acum.

Poster CUPA EDU 2023

Poster CUPA EDU 2023

Fluierul de start se va auzi în data de 7 Noiembrie și vor urma șase săptămâni cu meciuri până când cele mai puternice selecționate vor disputa marea finală.

 

Ultimul act al competiției va avea loc duminică, 17 Decembrie, în cadrul Arenei ROMSILVA aflată în Șoseaua Petricani, Nr. 9A, Sector 2, începând cu ora 11:00. Spectacolul baschetbalistic va fi completat cu un show susținut de mai mulți artişti, MC, DJ, concursuri cu premii şi multe alte surprize pentru publicul spectator.

 

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a fost alături de CUPA EDU încă de la început și ne bucurăm pentru că această competiție a crescut și a devenit o tradiție. Sportul trebuie să facă parte din viața tinerilor pentru toate beneficiile pe care le aduce acestora, atât pe plan fizic, dar și educativ și social”, declară Laurențiu Oprea, Inspector Școlar din cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, partener de organizare al evenimentului.

 

Ediția 2022 a adus față-în-față vechi adversari, dar a creat și noi rivalități: „Anul acesta avem un singur obiectiv: Locul 1!” declară Prof. Mihai Mareș, antrenorul celor de la Liceul Teoretic „TRAIAN”, ocupanta Locului II la ediția precedentă.

 

Campionii de anul trecut simt presiunea trofeului: „Știm că toate echipele vor încerca să se afirme în meciurile cu noi. Din lotul de anul trecut, aproape toți titularii au terminat clasa a XII-a, așa că vom avea mulți jucători noi în teren. Suntem foarte motivați să câștigăm”, declară Prof. Mihai Taciu, antrenorul celor de la Colegiul Național Cantemir Vodă”, campionii de la CUPA EDU, Ediția 2022.

 

CUPA EDU nu înseamnă doar baschet: „La CUPA EDU este vorba despre sport, dar și mai mult este vorba despre consolidarea comunităților din licee și întărirea legăturilor din și dintre unitățile de învățământ. Acest lucru ne bucură și ne face mândrii.” declară Răzvan Popescu, C.E.O. ROMGAZ, Sponsor Principal al evenimentului.

 

Participanți:

Colegiul Național „CANTEMIR VODĂ”, Liceul Teoretic „TRAIAN”, Colegiul Naţional de Informatică „TUDOR VIANU”, Colegiul Național „IULIA HAŞDEU”, American International School of Bucharest (AISB), Colegiul Național „SPIRU HARET”, Colegiul Naţional „AUREL VLAICU”, Colegiul Tehnic „ANGHEL SALIGNY”, OLGA GUDYNN INT'L SCHOOL (OGIS), Colegiul Naţional „ION CREANGĂ”, Colegiul Naţional „GRIGORE MOISIL”, Colegiul Naţional „ELENA CUZA”, Colegiul Naţional „MATEI BASARAB”, Liceu P.S. „MIRCEA ELIADE”, Colegiul Național „MIHAI VITEAZUL”, Liceul Teoretic „DANTE ALIGHERI”, Colegiul Naţional „GHEORGHE LAZĂR”, Colegiul Național „ION NECULCE”, CAMBRIDGE SCHOOL OF BUCHAREST (CSB), Colegiul Naţional „VICTOR BABEŞ”, Colegiul German „GOETHE”, Liceul Teoretic „BENJAMIN FRANKLIN”, Colegiul Naţional „GHEORGHE ŞINCAI”, C.T.A. „HENRI COANDĂ”.

 

Sponsorul principal:  ROMGAZ S.A.

Partener media principal: RADIO GUERRILLA.

Partener de organizare: Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Parteneri: Federația Sportului Școlar și Universitar, Asociația Municipală de Baschet București.

 

Sponsori: UNDER ARMOUR ROMÂNIA, DECATHLON ROMÂNIA, Goodeats (delivered by Hotel CAPITAL PLAZA).

 

Mai multe detalii pe www.cupaedu.ro, Instagram, facebook și YouTube.

 

Calendarul competiției poate fi consultat aici.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-praxis-edu/competitia-de-baschet-intre-licee-cupa-edu-editia-2023