O zi din viaţa unei comunităţi eneolitice

BUCURESTI - 20 noiembrie 2007

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Muzeul Naţional de Istorie a României, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi Librăria Cărtureşti vă invită joi, 22 noiembrie, ora 18.00, la sediul Cărtureşti din Str. Arthur Verona, nr. 13, la lansarea unor materiale inedite adresate publicului larg, din domeniul arheologiei.

Este vorba despre o aplicaţie multimedia, o broşură şi un film referitoare la o zi din viaţa într-o comunitate de acum 6000 de ani. Cercetările au fost întreprinse în localitatea Bucşani, judeţul Giurgiu, acesta constituind un spaţiu de referinţă pentru cultura Gumelniţa, la nivel naţional. Adaptarea concluziilor ştiinţifice şi punerea lor într-un format accesibil au fost realizate în cadrul unor proiecte sprijinite financiar de Fondul Cultural Naţional. Precizăm unicitatea materialelor, dat fiind faptul că este pentru prima dată în România când arheologia beneficiază de produse accesibile marelui public.
Aplicaţia multimedia pe format CD, în variantă bilingvă, intitulată O zi din viaţa unei comunităţi eneolitice redă principalele activităţi ale omului preistoric (ţesutul, confecţionarea ceramicii, râşnirea cerealelor etc.), printr-un text accesibil „condimentat” cu animaţie 3D, fotografii şi desene de piese descoperite, fotografii din timpul ridicării replicii în mărime naturală a unei locuinţe preistorice, reconstituirea grafică a unor acţiuni, dar şi prin imagini filmate care redau modul de viaţă gumelniţean. Toate aceste mijloace sunt folosite pentru a ilustra o zi obişnuită a unei comunităţi de acum 6000 de ani.
Broşura intitulată Bucşani. 10 ani de cercetări arheologice reia textul şi parte din imaginile din aplicaţia mutimedia, completându-le, şi se adresează publicului căruia nu-i este accesibilă varianta electronică.
În aceeaşi seară va fi prezentat promo-ul unei docudrame, documentar referitor la modul de viaţă de acum 6000 de ani a cărui regie este semnată de Dan Simion. Filmul completează artistic tematica aplicaţiei mutimedia dar foloseşte mijloacele specifice unui documentar, având însă acelaşi scop, de a atrage tinerii spre un domeniu fascinant dar încă neexploatat suficient de către publicul larg din România, arheologia. Filmul va fi lansat la începutul anului următor la unul dintre cinematografele bucureştene.

Despre Asociatia Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania

Asociatia Reteaua Nationala a Muzeelor din Romania
Cătălin Bem, arheolog şi manager de proiect, e-mail catalinbem@yahoo.com
Dragoş Neamu, consultant managementul proiectelor, e-mail dragos@mlr.ro; tel. 021.212.96.53

angelica.iacob@gmail.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-reteaua-nationala-a-muzeelor-din-romania/o-zi-din-viata-unei-comunitati-eneolitice