Gala Smart City Industry Awards 7. Liderii Industriei Smart City s-au reunit la Palatul Parlamentului
BUCURESTI - 1 aprilie 2023
Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica, Afaceri, IT&C, Politic, Tehnologie, CSR
Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat în data de 30 martie, cea de-a șaptea ediție a Galei Smart City Industry Awards, eveniment dedicat dezvoltării orașelor inteligente din România. Gala a avut loc în foaierul sălii de plen „Regele Mihai I“ din Palatul Parlamentului, sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și în parteneriat cu Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din cadrul Senatului României.
Smart City Industry Awards, editia 7
Sebastian Burduja
La eveniment au participat 370 de persoane, iar printre invitații de seamă s-au aflat Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Alina Gorghiu, Președinte Interimar al Senatului, Cristian Bușoi, Europarlamentar, Marius Humelnicu, Senator și Președinte al Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat, Lucian Heiuș, Președinte ANAF, General de Brigadă Anton Rog, Director Centrul Național Cyberint, General Ing. Sorin Bălan, Director STS, Valentin Ștefan, Director General Poșta Română, Vlad Stoica, Președinte Ancom, George Cristian Tuță, Deputat, Președinte Comisia pentru Automatizare și Viitorul Muncii, Victor Vevera, Director General ICI, Adrian Criț, Director General STB SA.
În cadrul galei au fost înscrise 70 de proiecte reprezentând toate verticalele și domeniile industriei smart city, evidențiindu-se o creștere semnificativă a numărului de proiecte din zona mobilității urbane și a transformării digitale. O noutate a acestei ediții a fost implicarea instituțiilor publice centrale, ceea ce arată dezvoltarea industriei smart city, proiecte mature și cu mari investiții. Tema principală a ediției a reprezentat-o sustenabilitatea, iar în deschidere a fost organizată conferința ”Inteligența Artificială în Transformarea Comunităților din România”.
Principalele declarații:
Sebastian Burduja, a declarat că "suntem condamnaţi să ne transformăm digital societatea", iar subiectul inteligenţei artificiale este unul de mare interes pentru Preşedinţie sau Guvern. Din partea Ministerului Cercetării, Inovării şi digitalizării aveţi tot sprijinul, pentru că ne ajutaţi să facem un lucru de care ţara are nevoie, să conştientizeze că suntem condamnaţi să ne transformăm digital economia, societatea, nu avem cum să nu facem asta. Sunt bucuros să abordez în seara asta şi subiectul inteligenţei artificiale, este o temă de mare interes pentru preşedinţia României, pentru Guvernul României şi mă bucur de asemenea că-l aveţi şi pe ION, alături de dumneavoastră"
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a subliniat, în discursul său, faptul că digitalizarea României este proiect de ţară, iar cei prezenţi la eveniment, primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali sau judeţeni, antreprenori, specialişti în noi tehnologii, au un rol extrem de important în această direcţie, menţionând că Senatul "a păşit şi el pe calea digitalizării" în perioada pandemiei, când a propus modificarea Regulamentului Senatului, pentru ca proiectele şi propunerile legislative să poată fi depuse prin mijloace electronice.
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu:
"Vă lansez tuturor domnilor prezenţi aici în sală o provocare: Sunt convinsă că putem să capacităm acele femei pricepute să facă parte din proiectele comunităţilor inteligente, din acest angrenaj al educaţiei pentru digitalizare. Sunt convinsă că vom vedea multe idei echilibrate şi pertinente. Şi nu am niciun dubiu că toate aceste proiecte vor fi susţinute mai corect şi mai argumentat de toate aceste doamne, care vor putea să spună oamenilor cât de uşor ar putea fi, de exemplu, pentru o tânără mamă să obţină un loc la creşă pentru copilul său, folosind doar câteva click-uri. Iar lista cu idei bune poate continua", a spus Gorghiu.
Senatorul Marius Humelnicu, preşedintele Comisiei pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială din Senat, a vorbit despre importanţa digitalizării României, în contextul eforturilor în această direcţie a legislativului, a Guvernului și a administraţiei publice locale.
"Important este că atât legislativul, Senatul şi Camera Deputaţilor, ministerul, guvernarea, tot ce ţine de administraţie publică locală, împreună, reuşim şi cu mediul de afaceri şi cu partenerii noştri pe digitalizare să digitalizăm România. Avem suficienţi bani din PNRR astfel încât să digitalizăm, într-un mod armonios. Important este că trebuie să ne digitalizăm, pentru că doar aşa vom creşte economia, vom creşte gradul de înţelegere a populaţiei a tot ce înseamnă digital".
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu:
"Avem nevoie de astfel de evenimente, pentru că este momentul în care domeniul privat sau companiile private se întâlnesc cu ministerele, cu Guvernul, cu autorităţile locale pentru a discuta care sunt cele mai bune practici în domeniul digitalizării. În acest moment se întâmplă lucruri revoluţionare în administraţia publică din România. Ministerul Mediului este lider în acest domeniu şi cu sprijinul şi implicarea primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, cei care de fapt trebuie să aplice toate aceste programe de digitalizare, se simte că facem paşi importanţi"
Radu Dragomir, CEO Urban Scope:
Industria de Smart City devine din ce în ce mai relevantă în economia României odată cu finanțarea noilor tehnologii din fonduri europene. "Oscarul" industriei de Smart City este un eveniment așteptat care generează sinergii la nivel național prin reunirea celor mai buni specialiști din cele mai active companii din industrie.
Motorul oricărei economii este "inteligența", înglobată în tehnologii, sisteme și soluții a căror viabilitate este dictată de o piață în plină dezvoltare. Câștigarea distincției de "Best Smart City Company" vine cu o responsabilitate ce ne conduce către un "upgrade" în tot ceea ce vom face în viitor.
Eduard Dumitraşcu, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City (ARSC)
Ediția 7 a galei este foarte specială pentru că vorbim despre comunităţi, vorbim despre oameni, vorbim despre digitalizare şi vorbim şi despre foarte multe proiecte care vor include în lunile următoare inteligenţa artificială. Instituțiile administrației centrale sunt noii noștri parteneri și mă bucur să avem, în această seară, alături de noi, principalii actori care vor seta în următorii ani, dezvoltarea proiectelor smart city și smart village".
La categoria Primarul anului / Mayor of the year câștigătorul este primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, cel care conform tradiției va prezida juriul ediției 8, din martie 2024.
Smart City Industry Awards este un eveniment dedicat dezvoltării oraşelor inteligente din România, în scopul de a identifica şi premia actorii implicaţi în dezvoltarea oraşelor inteligente, inclusiv reprezentanţii mediului de afaceri, ai administraţiei centrale şi locale, ai mediului academic şi ai organizaţiilor civice.
Partenerii Galei SCIA 7
Partener Principal: Urban Scope
Parteneri Platinum: Anadolu Automobil Rom, BMF Grup și GeoData Services
Parteneri Gold: BAT România, Electrogrup, fastPark, Integrisoft, Network One Distribution, Swarco, Scope Systems, Telelink România
Parteneri Silver: Asseco România, eGovernment Solutions, Klarwin
Parteneri Bronze: Beia Internațional, PAID, Vodafone Business
Parteneri de Tehnologie: Samsung, Graphtec, MyConnector
Parteneri Media: Phoenix Media, Euronews, Radio România Actualități, Bursa, Go Tech, Cocor Media Channel, Agerpres, United Media, Euromedia, IQads, Casa Verde, Klarmedia.
Un eveniment susținut cu drag de Anchor Grup, La Fântâna, Kafune, IBS.
Lista proiectelor câștigătoare poate fi consultată aici: scia.ro
Proiectele înscrise la Gala SCIA 7 pot fi consultate aici: https://scia.ro/proiectele-scia-7/
Asociația Română pentru Smart City (ARSC) este o organizație non-guvernamentală înființată în 2016 cu scopul de a sprijini dezvoltarea orașelor inteligente în România. ARSC alături de peste 300 de membri și parteneri încurajează inovația, digitalizarea și noile tehnologii ca mijloace pentru transformarea comunităților locale în orașe inteligente și durabile, dezvoltând soluții eficiente și sustenabile pentru orașele și comunitățile din România.
Despre Asociatia Romana pentru Smart City si Mobilitate
Pentru mai multe informații despre ARSC, vă rugăm să vizitați pagina https://arsc.ro
Contact media:
Nume: Alexandra
Telefon: 0734 975 423
E-mail: info@arsc.ro
-
Popa Alexa
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- ASOCIATIA ROMANA PENTRU SMART CITY SI MOBILITATE
-
Pagina contact: Contact ASOCIATIA ROMANA PENTRU SMART CITY SI MOBILITATE