Lecția de viață independentă
BUCURESTI - 9 august 2012
Comunicat tip Produse / Servicii in Educatie / Cultura, Social, CSR
Tinerețea e vârsta la care fiecare vrea să-și ia zborul. Chiar și cei care nu înțeleg ce înseamnă tinerețe, zbor sau libertate, vor neapărat porția lor de independență.
La sfârșitul lunii iulie, un grup de 15 copii și tineri cu handicap mintal și asociat sever sau mediu, înscriși la Centrul de Zi al Asociației Sf. Ana din București, au experimentat primul lor cantonament de învățare a unor deprinderi de viață independentă, în cadrul proiectului “Vreau să muncesc, pot să învăț”, finanțat de United Way România. Chiar dacă sunt persoane “speciale”, pe care mirarea din privirile semenilor nu pare să-i incomodeze, tinerii se bucură de viață, au unele cunoștinte, prieteni, sclipiri în ochi, preferințe, speranțe. Le cam lipsește încrederea în ei, încă depind de noi, ceilalți. Ar fi vrut și nu prea, să-și încerce puterile și un pic de libertate.
Un zambet greu de smuls e o victorie - tinerii cu dizabilitati mintale severe in Tabara de instruire de la Bran, 2012
Asociatia Sf. Ana
Nu ne-a fost ușor să găsim un loc potrivit, nici să le convingem familiile să-i desprindă pentru o săptamană de sub aripa protectoare. Am avut însă, mai înainte de orice, sprijinul necondiționat al DGASPC - Sector 1, al Ambasadei Regatului Thailandei, al Fundației Vodafone și al companiei Tymbark, care ne-au susținut inițiativa și ne-au mobilizat curajul și determinarea.
După îndelungi ezitări și căutari, am ales “Mama cozonacilor” din Simon-Bran, o pensiune cu fermă proprie, ai cărei propietari și personal au demonstrat o mare înțelegere și noblețe sufletească. Timp de o săptămână, tinerii cu dizabilități mintale severe au participat sub atenta supraveghere și îndrumare a unor specialiști ai Asociației Sf. Ana la diverse activități educativ-gospodarești de îngrijire a casei și grădinii, de pregătire a mesei, ajutor în bucătărie și îngrijire a animalelor pe care le-au hrănit cu mare interes și plăcere (gaini, ponei, viței, oi, caței, pisici), dar și la activități sportive, de masaj și gimnastică de recuperare. Plimbările și drumețiile în grup au contribuit atât la cunoașterea mediului și a propriilor limite fizice cât și la îmbunătățirea comunicării între ei și cu alți turiști și chiar la legarea de prietenii între ei.
Cei 15 beneficiari au reușit într-un timp foarte scurt, nu numai să suporte ușor desprinderea de casă și familie, ci chiar au început să învețe să se îngrijeasca singuri și, de asemenea, să se concentreze într-un anumit grad asupra activităților cu totul noi de care s-au simțit atrași și să le exerseze pe cele cunoscute, fără să se plicitisească.
Cantonamentul de pregătire de la Bran va fi urmat, la începutul lunii septembrie, odată cu începerea noului an școlar, de o testare la care vor participa toți beneficiarii proiectului susținut de United Way România. Cei mai pricepuți dintre ei, vor fi selectați pentru înscrierea la cursuri acreditate de calificare, pe care le vor urma asistați.
“Este foarte important ca tinerii cu handicap mintal să simtă că sunt egali cu noi ceilalți, să fie încurajați și antrenați în acțiuni care să le permită să se dezvolte, să câștige încredere în ei. Cu perseverență, multă răbdare și stimulare permanentă, rezultatele apar categoric, iar la nivelul lor înseamnă performanță.” - este concluzia d-nei Irina Laioș – Coordonator PR la Asociația Sf. Ana.
O performanță adevărată a fost, pentru noi, răspunsul prompt al celor care ne-au sprijinit și încurajat. Într-o Românie pe care mulți o consideră din ce în ce mai indiferentă, și-au unit forțele cu discreție și multă generozitate autorități locale, personalități de prestigiu, ONG-uri și companii private, pentru a stimula primele exerciții de viață independentă ale unor copii și tineri speciali care, probabil, nu vor reuși niciodată să le pronunțe numele.
Despre Asociatia Sfanta Ana
ASOCIAŢIA SF. ANA este o organizatie caritabilă, neguvernamentală, apolitică şi non-profit înființată de părinți și aparținători ai persoanelor cu handicap mintal și asociat sever și înregistrată legal în 1996.
În calitate de părinți/frați/surori avem experiență de o viață, în calitate de organizație avem peste 16 ani de activitate. Și deoarece copiii noștri ne-au învățat ce înseamnă a avea o dizabilitate, a fi tratat diferit, a fi exclus de societate, înțelegem în profunzime obstacolele cu care persoanele asemenea lor, dar și familiile din care fac parte, se confruntă.
De aceea, în toate acțiunile pe care le întreprindem ne dorim, în primul rând să răspundem nevoilor identificate, oferind servicii CONCRETE ȘI CALITATIVE pentru copiii, adolescenții și tinerii cu dizabilități mintale medii/severe din București și localitățile limitrofe.
☼ CENTRUL DE ZI ANA
→ cel mai important proiect derulat de Asociația Sfânta Ana, înființat în anul 2000 (a devenit program permanent);
→ destinat educării, recuperării și integrării socio-profesionale a copiilor și tinerilor cu handicap mintal și asociat mediu/sever;
→ servicii oferite: educare non-formală, socializare și petrecere a timpului liber, recuperare, ergoterapie, kinetoterapie, consiliere psihologică pentru copii/familie, informare și orientare;
→ în cadrul centrului se asigură beneficiarilor 3 mese pe zi și transport.
www.facebook.com/Asociatia.Sf.Ana ******** www.sf-ana.ro
-
Irina LAIOS - Coordonator Relatii Publice
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- ASOCIATIA SFANTA ANA
-
Pagina contact: Contact ASOCIATIA SFANTA ANA