În mai, filmele independente strălucesc la Cinema Union, în cadrul IPIFF 17!

BUCURESTI - 10 mai 2023

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Arhitectura / Design, Banci / Asigurari, Educatie / Cultura, Media / Publicitate

Între 12 și 14 mai 2023, la cea de-a XVII-a ediție IPIFF pot fi vizionate cele mai bune filme independente, românești și internaționale, realizate în ultimii doi ani. Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți, organizat de UPFAR-ARGOA, se va desfășura la Cinema Union și cuprinde filme independente de lungmetraj ficţiune, filme de lungmetraj documentar și scurtmetraje (ficţiune, documentar, animație).

 FESTIVAL IPIFF 17 filme independente de lungmetraj ficţiune, documentar și scurtmetraje (ficţiune, documentar, animație)

FESTIVAL IPIFF 17 filme independente de lungmetraj ficţiune, documentar și scurtmetraje (ficţiune, documentar, animație)

Gala de Premiere a acestei ediții va avea loc, pentru a 3-a oară consecutiv, la Teatrul Odeon în data de 15 mai. Îi vom cunoaște pe câștigători iar invitații se vor bucura de momente speciale ale unor artiști de marcă: Trupa Amadeus, formată din Andreea Runceanu (vioară), Bianca Gavrilescu (vioară), Patricia Cimpoiașu(violoncel), Laura Lăzărescu (pian), moment coregrafic cu Elena Duicu și Lucas Molina Perez (dansatori profesioniști), Mihai Burcă (pian), Toma Enache (moment recitativ)

Juriul care a decis nominalizările pentru fiecare categorie este format din Monica Davidescu (Actriță), Dana Duma (Critic de Film) si Adrian Bucă (Producător, director Cinemaraton).

Cei prezenți la Gală vor putea lua cu autograf si cartea criticului și istoricului de film Dana Duma, Gopo 100, scoasă in condiții grafice foarte bune, de Editura Uniunii Cineaștilor din România (UCIN)

Intrarea la proiecții este liberă iar accesul la gala se va face pe bază de invitație și va fi transmisă live pe Cinemaraton începând cu ora 19. Prezentatorii Galei IPIFF 17 vor fi Manuela Hărăbor și Toma Enache.

Programul pe zile al proiecțiilor de la Cinema Union cât și alte detalii legate de festival, găsiți pe pagina de facebook IPIFF.

https://www.facebook.com/FESTIVAL.IPIFF

IPIFF, un eveniment realizat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA), al cărui director este regizorul Toma Enache, are ca obiectiv principal promovarea filmului românesc contemporan prin intermediul producătorului de film, punând accentul pe producţia de film independent şi profesioniștii angrenaţi în astfel de proiecte.

Directorul festivalului: Toma Enache

Producator: Ada Vertan

Sponsori: Zarea, BES România.

Parteneri culturali: Teatrul Odeon, Cinema Union, Cărturești, Cinemaraton

Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și Nopți, Cinemap, Munteanu.ro, 4 arte, Aarc.


Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/astra-dell-arte/in-mai-filmele-independente-stralucesc-la-cinema-union-in-cadrul-ipiff-17