Hamilton Central Europe extinde fabrica din Timiș. Investiții de peste 29 de milioane de euro realizate sau demarate în acest an.

Timisoara - 9 decembrie 2022

Comunicat tip General in Industrie, Stiinta / Cercetare, Farmaceutic

Hamilton Central Europe, compania din România lider mondial în manipularea lichidelor și gazelor de mare precizie și acuratețe, producătoare de seringi microlitrice , drivere de seringi și canale de pipetare pentru distribuirea și pipetarea cu precizie de volume mici, destinate laboratoarelor și centrelor de cercetare, dezvoltare și analitice din întreaga lume anunță extinderea fabricii sale din Giarmata, județul Timiș. Până la finalul anului 2023, compania își va extinde considerabil suprafață construită, asigurând astfel un nou spațiu modern și sustenabil de lucru pentru noile divizii de activitate sau pentru extinderea celor existente.

extinderea Hamilton Central Europe

extinderea Hamilton Central Europe

 „Ne bucurăm să putem anunța o astfel de investiție. Ea vine ca un rezultat al creșterii și evoluției constante a Hamilton Central Europe, a muncii dedicate a întregii echipe, concretizată în milioanele de componente și produse fabricate și vândute în cele mai importante laboratoare și centre de cercetare, dezvoltare și analitice." 

Ciprian Ractei, Director General al Hamilton Central Europe.

Noile investiții anunțate de elvețienii de la Hamilton pentru fabrica din România, Hamilton Central Europe , duc la o extindere majoră a clădirii din Giarmata, Timiș.

La începutul acestui an, Hamilton Central Europe anunța o nouă investiție de peste 10 milioane de euro în producția internă de componente destinate propriilor produse, respectiv în componente metalice. Prin parteneriatul încheiat cu compania de renume mondial Amada, noua divizie de Procesare Tablă (Metal Sheet Processing) va avea un sistem de producție complet automatizat, printre cele mai avansate soluții din punct de vedere tehnologic existente în acest moment pe piață.

“Hamilton Central Europe a devenit un jucător puternic în familia Hamilton: gestionează divizia de laborator și oferă servicii esențiale pentru întregul grup Hamilton. Noua divizie de Procesare Tablă (Metal Sheet Processing) îi va permite Grupului Hamilton să devină independent de unii furnizori cheie și să aibă control deplin asupra calității produsului. Producția componentelor din tablă la Hamilton Central Europe, ca un serviciu central pentru toate diviziile de afaceri Hamilton, urmează strategia Hamilton de a internaliza cât mai multe procese, păstrând astfel un procent ridicat din lanțul valoric global.” a declarat Martin Frey, CEO Hamilton.

Planurile majore de investiții pentru următorii ani includ și o nouă direcție strategică, aceea de a extinde portofoliul de echipamente și dispozitive de laborator .

“Avem o viziune strategică pentru activitatea de laborator, gestionată de fabrica din România: Hamilton să devină un jucător cu o ofertă cuprinzătoare și completă de produse pentru laboratoare. În acest scop, va fi necesară extinderea portofoliului de produse, cu produse de laborator complexe și unice, dezvoltate și fabricate în România. Pentru a realiza acest lucru este nevoie de mai mult spațiu, iar noua clădire pe care o construim va face posibil acest lucru." Martin Frey, CEO Hamilton.

O nouă clădire modernă, sustenabilă, dar și mai multe zone verzi și dotări pentru angajații Hamilton.

Printr-o investiție de aproximativ 18 milioane de euro, noua clădire a Hamilton Central Europe continuă direcțiile de modernism, ergonomie și sustenabilitate, urmărite și până acum. La finalizarea construcției, respectiv sfârșitul anului 2023, aceasta va avea trei nivele destinate activităților de producție și patru nivele pentru birouri.

„Ne bucurăm să putem anunța o astfel de investiție. Ea vine ca un rezultat al creșterii și evoluției constante a Hamilton Central Europe, a muncii dedicate a întregii echipe, concretizată în milioanele de componente și produse fabricate și vândute în cele mai importante laboratoare și centre de cercetare, dezvoltare și analitice.

Noul spațiu va deservi noile divizii anunțate anul acesta sau cele pe care avem în vedere să le dezvoltăm, cum sunt departamentele de Procesare Tablă (Metal Sheet Processing) și cel de Dispozitive de Laborator (General Laboratory Devices) dar și extinderi, cum este extinderea departamentului Medical. În cadrul acestui departament producem consumabile folosite în aparatura de asistență respiratorie. Alături de aceste produse, produsele Hamilton fabricate în România au avut o contibuție semnificativă în lupta mondială împotriva Covid-19: de la componente critice pentru ventilatoarele Hamilton și pentru tehnologia de testare automată PCR Corona, până la nenumărați senzori utilizați în producția vaccinurilor.

Ne dorim ca noua clădire să vină cât mai mult în sprijinul colegilor, a mediului înconjurător și să fie cât se poate de eficientă din punct de vedere comercial.” a declarat Ciprian Ractei, Director General al Hamilton Central Europe.

Cu o suprafață construită desfășurată de aproximativ 15.300 mp și o fațadă complet din sticlă, pentru a asigura lumina naturală, noua clădire va cuprinde, pe langă spațiile de birouri și producție, zone de co-working și de recreere, cabinet medical, spații dedicate pentru școlarizări și training.

Concomitent, va fi extins și parcul Hamilton pe toată suprafața ce înconjoară clădirile, zona verde amenajată ajungând astfel la o suprafață de de peste 13.000 mp.

Noua extensie a clădirii va fi dotată cu instalații de ultimă generație pentru reducerea emisiilor de carbon. Cu ajutorul unui sistem BMS (Building Management System), ea va fi controlată și gestionată de la distanță, permițând astfel optimizarea funcționării instalațiilor, pe baza necesarului și orarului prestabilit.

Clădirea va fi totodată echipată cu panouri fotovoltaice de până la 700 Kw, continuând astfel investiția deja realizată de către Hamilton în sistemul fotovoltaic instalat anul acesta, un sistem de 1180 de panouri solare.

În direcția sustenabilității, Hamilton Central Europe va continua și implementarea de programe noi de reducere a poluării apei, aerului și solului, pe lângă cele existente.

Noile investiții generează și noi locuri de muncă, dar și oportunități pentru angajații Hamilton Central Europe

Dacă în urmă cu un an compania avea aproximativ 280 de angajați, pe fondul investițiilor recente, echipa a crescut cu aproximativ 15%, estimându-se ca până la finalul anului viitor să se apropie de 400.

“Hamilton Central Europe continuă să crească și să evolueze, iar acest lucru generează oportunități extraordinare, în diferite domenii, pentru actualii și viitorii noștri colegi.

Natura investițiilor din ultima perioadă a generat, de la sine înțeles, un număr mai mare de locuri de muncă deschise și o mai mare diversificare. Direcția continuă, pentru că avem și vom avea proiecte interesante nu numai în zona de producție, dar și în zona de cercetare și dezvoltare de produse noi, complexe și inovative. Astfel, am demarat procesul de recrutare atât pentru creșterea numărului de specialiști pe partea de R&D: ingineri hardware, firmware, software, care să se alăture actualei echipe și să dezvolte portofoliul de produse, cât și pentru creșterea numărului de colegi din departamentele de mentenanță sau inginerie de produs și proces.” a declarat Corina-Aurora Kovacs, Director Administrativ la Hamilton Central Europe.

Mai multe detalii despre produsele Hamilton Central Europe puteți regăsi aici. Despre locurile de muncă disponibile aici sau pe profilele de social media disponibile pe facebook și LinkedIn: HamiltonCentralEurope.

Despre Hamilton

Hamilton este un lider tehnologic global în știința vieții, dispozitive medicale, automatizarea laboratorului și industriile de gestionare a probelor. Succesul său se bazează pe invenția seringii microlitice a inginerului chimic american Clark Hamilton, la sfârșitul anilor 1940. Hamilton proiectează și produce acum ventilatoare de ultimă generație, roboți de pipetare, senzori biopharma și alte echipamente de automatizare și precizie pentru spitale, laboratoare, cercetare și industrie din întreaga lume. Hamilton ocupă, de asemenea, o poziție importantă în domenii aflate în creștere rapidă, precum: genetica, robotica, alimentația și tehnologii de mediu. În prezent, grupul are aproximativ 3.000 de angajați la nivel global, în 17 locații  din întreaga lume. Companiile sunt deținute de familia Hamilton.

 

Despre Hamilton Central Europe

În România, Compania Hamilton și-a început activitatea în anul 2013, în Timiș, prin producția de seringi microlitrice și ace, folosite exclusiv în laboratoarele de cercetare pentru precizia măsurării și pipetării în gama microlitrilor. Odată cu deschiderea Hamilton Central Europe, România a devenit a doua țară din Europa, după Elveția, în care Compania Hamilton desfășoară activități de producție.

Astăzi, în fabrica din Giarmata, Timiș, Hamilton Central Europe produce cu ajutorul unei echipe de aproximativ 330 de angajați instrumente de precizie ridicată folosite în laboratoarele de analiză și cercetare (seringi microlitrice, ace, pompe de dozaj, module de pipetare și accesorii), precum și consumabile de unică folosință utilizate în secțiile de terapie intensivă.

Produsele fabricate de către Hamilton Central Europe în Timiș sunt utilizate în piețele de profil din Europa, Asia și Africa de Sud, în mare parte în laboratoarele de cercetări științifice, laboratoarele de aplicații analitice și secții de terapie intensivă din întreaga lume.

 

Pentru mai multe detalii vă rugăm contactați Sorina Bunaciu – Velescu, Marketing & Communition Specialist Hamilton Central Europe, tel. +40 35 663 52 33

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/atu-advertising1/hamilton-central-europe-extinde-fabrica-din-timis-investitii-de-peste-29-de-milioane-de-euro-realizate-sau-demarate-in-acest-an