AUTOBEST a lansat proiectul “The real green”.

BUCURESTI - 9 februarie 2009

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Cea de-a opta editie a Galei AUTOBEST a avut loc pe data de 29 ianuarie la Istanbul si a reunit o serie de personalităti de renume mondial precum John Fleming, Luca de Meo si Christian Esteve. Proiectul “The real green” a demarat, în timp ce Renault Symbol a fost ales AUTOBEST 2009.

La ceremonie au luat parte mai mult de 150 persoane, incluzând membrii juriului, personalităti ale industriei auto internationale, jurnalisti de top si VIP-uri din Turcia. Printre acestia îi enumerăm pe Christian Esteve – Senior Vice President Renault group si Presedinte al regiunii Euromed, John Fleming - Chairman si CEO Ford Europe, Ian Slater – Vice-president Communications Ford Europe, Luca de Meo, Mark Adams – Vice President GM Europe Design si Celal Caglar - Oyak Cement si Automotive Group Chairman.

Renault Symbol/Thalia a fost votat AUTOBEST 2009. Cu un total de 879 de puncte, câstigătorul a devansat Ford Fiesta cu doar 49 de puncte, făcând din aceasta una dintre cele mai strânse victorii din istoria AUTOBEST. Zece membri ai juriului au ales Symbol ca si câstigator, iar alti patru au acordat primul loc lui Ford Fiesta. Dacia Sandero a ajuns pe locul 3 cu un total de 700 puncte, Mitsubishi Lancer pe locul 4 cu un total de 661 puncte, iar Chevy Aveo pe locul 5, cu 530 puncte.

“În 1998 am început să vă descopăr regiunea lucrând pentru Dacia. Înainte am ocupat diferite functii doar în Europa de Vest si vă pot spune sincer că, regiunea AUTOBEST este una dintre cele mai importante din lume. Alegerea noului Symbol ca “AUTOBEST 2009” nu este o victorie doar pentru Renault, ci si pentru fabrica Renault OYAK de aici din Bursa”, a spus Christian Esteve după ce a primit premiul.

Autobest Among Emerging Markets a lansat un nou proiect foarte important. “Am privilegiul de a vă anunta noua noastră initiativă, care vine o dată într-un deceniu: “The real green”. Încă de la fondarea organizatiei noastre, am lansat premiul ECOBEST. Acum este momentul pentru a transforma acest premiu într-un nou proiect: “ECOBEST Challenge “. Vom veni cu o nouă competitie menită să premieze cea mai bună masina din punct de vedere al protectiei mediului înconjurător care există în regiunea AUTOBEST.

Este vorba despre masinile din ziua de azi si despre o nouă matrice care să includă diferite criterii de evaluare a acestor “green cars” - de la tehnologiile “green” încorporate, până la accesibilitate. Vom avea si alte initiative în ceea ce priveste proiectul “The real green”, cum ar fi: condusul eco, invitarea autoritătilor să promoveze adevaratele masini eco de astăzi”, a declarat Dan Vardie în timpul speech-ului introductiv.

John Fleming, la primirea premiului COMPANYBEST 2008: “Sunt foarte încântat să fiu aici cu voi în această seară si să primesc premiul COMPANYBEST 2009 în numele echipei Ford of Europe. Câstigarea acestui premiu înseamnă mult pentru noi. Am lucrat foarte mult în această regiune pentru a dezvolta afacerea Ford si pentru a găsi noi clienti ai acestui brand.
Acestea sunt vremuri foarte grele pentru industria auto, cu sigurantă cea mai grea perioadă pe care am cunoascut-o în cariera mea. Dar sunt încrezător că Ford of Europe va trece cu bine peste această perioadă de tranzitie si va deveni din ce în ce mai puternic. Vedem premiul din această seară ca pe o încurajare importantă pentru noi, ca si pentru ceilalti câstigători cărora le-au fost recunoscute meritele de către AUTOBEST.”

“Am fost întotdeauna de părere că trebuie să luptăm împortiva ideii că, inevitabil, într-o zi, automobilele vor deveni o comoditate”, a spus Luca De Meo în fata audientei, primind premiul MANBEST 2008.

“Este o deosebită plăcere să primesc premiul DESIGNBEST 2008. Noi la GM lucrăm foarte mult pentru a crea masini care să placă oamenilor. Opel Insignia este primul exemplu, dar altele vor veni curând”, a spus Mark Adams.

“Mă simt foarte mândru să primesc un premiu atât de important si sper că în anii următori să fiu capabil să vă întăresc încrederea în mine si să vă fac să fiti onorati de rezultatele mele viitoare”, a spus Nicos Thomas, câstigătorul premiului SPORTBEST 2008.

“Sunt foarte încântat să primesc acest premiu în numele Toyota Europe. Cu totii stim cât de importantă este siguranta, iar SAFETYBEST 2008 este dovada că Toyota continuă să îmbunătătească acest aspect”, a spus Serge Gachot, Product Communications General Manager al Toyota Motors Europe.

“Acesta este un premiu foarte important pentru Seat. Ibiza este cel mai important model al companiei noastre. Ecomotive reprezintă strategia noastră de a crea masini eco. Suntem foarte mândri de acest premiu si multumim AUTOBEST pentru recunoasterea contributiei noastre modeste în introducerea pe piată a masinilor eco”, a spus Fernando Salvador Cabos, Manager Product Communications la SEAT.

Premiul TECHNOBEST 2008 a fost acordat companiei Skoda Auto, iar pentru a-l primi, au fost prezenti în sală Ing. Oldrich Brabec, responsabil pentru Managementul Produsului Clasa B si Jana Skocdopolova, responsabil pentru International Corporate Communication la Skoda Auto.

Juriul AUTOBEST doreste să multumească cititorilor din regiune pentru încurajarea acestui proiect. De asemenea, dorim sa multumim reprezentantilor PR ai industriei auto, pentru tot suportul acordat in organizarea de intalniri si teste ale noilor produse.




Pentru mai multe detalii, puteti vizita www.autobest.org sau contacta Allma Somkereki, e-mail: pr@autobest.org sau somkereki@automedia.ro

Despre Automedia

AUTOBEST, REAL GREEN
Allma Somkereki
somkereki@automedia.ro