Automobile Bavaria Group lansează un nou serviciu de mobilitate pe piaţa din România, prin brandul Bavaria Mobility.

BUCURESTI - 8 decembrie 2017

Comunicat tip Produse / Servicii in Auto

Live site

Bavaria Mobility este noua afacere a grupului Automobile Bavaria dedicată pieţei de închirieri de automobile premium, cu pachete şi servicii complete. Compania oferă servicii de mobilitate premium de tip rent a car şi închiriere pe termen lung (Executive Mobility), având o flotă de peste 70 automobile marca BMW şi MINI, care include cele mai noi modele ale producătorului. Serviciul Executive Mobility oferă o alternativă flexibilă pentru leasingul operaţional. Astfel, clientii îşi pot înlocui maşina o dată sau chiar de două ori pe an, în funcţie de preferinţe şi sezon.

Bavaria Automobile

Bavaria Automobile

Automobile Bavaria Group lansează un nou business de mobilitate pe piaţa din România, prin brandul Bavaria Mobility.

Bavaria Mobility este noua afacere a grupului Automobile Bavaria dedicată pieţei de închirieri de automobile premium, cu pachete şi servicii complete.

Compania oferă servicii de mobilitate premium de tip rent a car şi închiriere pe termen lung (Executive Mobility), având o flotă de peste 70 automobile marca BMW şi MINI, care include cele mai noi modele ale producătorului.

Serviciul Executive Mobility oferă o alternativă flexibilă pentru leasingul operaţional. Astfel, clientii îşi pot înlocui maşina o dată sau chiar de două ori pe an, în funcţie de preferinţe şi sezon.

 

Bavaria Mobility este în acest moment primul serviciu de mobilitate auto premium din România, dedicat exclusiv unui brand, precum BMW. Prin serviciile oferite, Bavaria Mobility se adresează managerilor companiilor mari şi mijlocii, expaţilor care utilizează autoturisme pe perioade determinate de timp, ambasadelor sau clienţilor care doresc să închirieze un autoturism de ultimă generaţie într-o stare impecabilă şi condiţii avantajoase, la un preţ competitiv. Echipa Bavaria Mobility este formată din specialişti cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul închirierilor auto, leasingului operational şi al managementului de flotă.

Servicii extinse de mobilitate.

“Dezvoltarea unui nou business de mobilitate în cadrul Automobile Bavaria Group face parte din strategia noastră pe termen mediu de extindere a serviciilor pe care le oferim. Un rol important pe care îl are Bavaria Mobility este acela de a oferi un plus de diversitate şi o alternativă de mobilitate pentru clienţii noştri din România, atunci când nu sunt direct interesaţi de achiziţii sau îşi doresc mai multă flexibilitate. Prin serviciul Executive Mobility oferim o alternativă la leasingul operaţional. Clienţii beneficiază de condiţii flexibile la închirierea de automobile pe perioade de timp mai lungi de 30 de zile. Ei au posibilitatea ca în perioada contractuală să îşi schimbe autoturismul, adaptându-l în funcţie de sezon (de ex: vara – limuzină/ iarna – SUV) sau de preferinţe.” a declarat dl. Michael Horst Schmidt, Preşedinte Automobile Bavaria Group.

Investiţie de 3 milioane de euro.

Serviciile de închiriere auto premium oferite de Bavaria Mobility au la bază o investiţie de 3 milioane de euro, într-o flotă formată exclusiv din modele BMW şi MINI. Fiind membri ai Automobile Bavaria Group, cea mai mare reţea de dealeri BMW din România, putem furniza clienţilor noştri servicii complete de mentenanţă, asigurări, maşină la schimb, asistenţă rutieră şi o abordare personalizată. În prezent, pe piaţa românească nu există firme care oferă servicii de mobilitate/rent-a-car orientate doar spre segmentul premium. Noi am identificat această nişă şi am ales să venim în întampinarea clienţilor care doresc să beneficieze de servicii de mobilitate premium, flexibile şi adaptate celor mai exigente cerinţe.” a declarat dl. Rodion Pop, General Manager, Bavaria Mobility.

Clienţii Bavaria Mobility au posibilitatea să închirieze autoturisme BMW şi MINI la preţuri competitive, pornind de la un preţ de 37 de euro pe zi, în condiții avantajoase, cu acoperire naţională. Bavaria Mobility deţine în acest moment birouri, în Bucureşti, Otopeni, Cluj şi Timişoara, în viitorul apropiat urmând să deschidă locaţii noi în Iaşi, Sibiu şi Constanţa.

 

 

Despre Bavaria Mobility

Bavaria Mobility este formată dintr-o echipă cu o experiență de peste 15 ani în domeniul serviciilor de închirieri de automobile. Încă de la început, obiectivul companiei a fost să satisfacă pretențiile clienţilor din segmentul premium, având ca repere calitatea, siguranța și confortul. Strategia asumată pe termen lung este orientată spre oferirea unui serviciu inovativ, universal și de calitate ridicată în domeniul închirieri auto, având un excelent raport între preț şi performanță. În calitate de partener al Grupului Automobile Bavaria, în România, oferim clienților de închirieri auto ultimele modele din gama BMW. Toate autoturismele au o perioadă scurtă de rulaj.

Despre Automobile Bavaria Group

În cei 23 de ani de activitate, Automobile Bavaria a reprezentat cu mândrie emblema BMW în România, fiind primul importator al mărcii, singurul Centru de Competenţă pentru Vânzări Speciale (autorităţi şi diplomaţi) BMW, primul dealer BMW certificat M, primul agent certificate BMW i. Automobile Bavaria este singurul dealer, din sud-estul Europei, care deţine un service autorizat Rolls Royce în Bucureşti. Automobile Bavaria Group deţine 12 dealershipuri BMW în România şi este cel mai mare grup de dealeri BMW din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Resurse foto: https://we.tl/azCMj8ncZP

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/automobile-bavaria/automobile-bavaria-group-lanseaza-un-nou-serviciu-de-mobilitate-pe-piata-din-romania-prin-brandul-bavaria-mobility