Beneficiile alăptării la sân pentru bebeluși

BUCURESTI - 9 octombrie 2024

Comunicat tip Produse / Servicii in Retail

Alăptarea este esențială pentru sănătatea bebelușului și pentru a-l ajuta pe acesta să se dezvolte sănătos. În primele 6 luni de viață, este recomandat ca micuțul să fie hrănit exclusiv cu lapte matern și apoi, odată cu începerea diversificării, alăptarea să continue până la vârsta de 2 ani. Iată de ce este atât de importantă hrănirea la sân a bebelușului.

Nestlebaby

Nestlebaby

Laptele matern este bogat în nutrienți

Laptele de la sân este cea mai bună sursă de nutrienți în primele 6 luni de viață ale celui mic. Acesta conține toate substanțele de care micuțul are nevoie pentru a crește sănătos și pentru a-i asigura acestuia o nutriție completă. După începerea diversificării, acesta primește un aport de vitamine și minerale din hrana solidă, dar substanțele nutritive din laptele matern rămân ingredientele de bază pentru organismul celui mic.

Laptele matern este ușor de digerat

Bebelușii nu pot digera hrana cu aceeași ușurință ca o persoană adultă, de aceea este foarte important ca aceștia să fie hrăniți cu mare atenție în primii ani de viață. Laptele de la sân este perfect pentru bebeluși deoarece se digeră extraordinar de ușor.

 

Astfel, micuții au de-a face cu mai puține gaze după masă, dureri de stomac sau regurgitare. De asemenea, șansele ca aceștia să aibă probleme cu constipația scad, bebelușii având scaune mai moi și nu la fel de urât mirositoare.

Laptele matern îmbunătățește imunitatea bebelușului

Laptele de la sân este bogat în substanțe precum celule albe, anticorpi și particule anti-infecțioase. Acestea lucrează împreună la îmbunătățirea imunității și îl protejează pe cel mic împotriva diferitelor boli, precum răcelile, diareea sau alte probleme uzuale care pot afecta bebelușii.

 

Substanțele prezente în laptele matern pot proteja bebelușul împotriva unor afecțiuni respiratorii și a alergiilor. De fapt, s-a descoperit faptul că acei copii hrăniți cu lapte de vacă sau lapte praf în primele luni de viață sunt mult mai predispuși la dezvoltarea alergiilor.

Alăptarea creează o legătură specială între tine și copilul tău

Pentru ca și tu și bebelușul să vă simțiti pe deplin confortabil în timpul orelor de masă, alege niște poziții de alăptat corespunzătoare. Astfel, vei reuși să creezi o legătură emoțională unică cu micuțul. Alăptarea îl va ajuta pe acesta să se simtă în siguranță în prezența ta și, astfel, va conștientiza faptul că tu ești persoana care i-a dat viață.

Laptele matern nu necesită preparare

Așa cum am menționat mai sus, bebelușii au nevoie de o hrană specială, potrivită pentru sistemul lor digestiv sensibil. În afara substanțelor pe care le conține, aceasta trebuie să aibă și o temperatură potrivită și să fie preparată în așa fel încât micuții să o poată mânca.

 

Aici, laptele matern intervine cu un avantaj major. Acesta nu trebuie pregătit în niciun fel, deoarece se află deja în cea mai bună formă pentru a fi consumat de un bebeluș. Laptele de la sân are temperatura optimă, are o textură potrivită, iar hrănirea nu necesită niciun efort din partea mamei sau a celui mic.

 

Alăptarea este absolut esențială pentru dezvoltarea bebelușului în primii 2 ani din viață. Până la 6 luni, este recomandat ca micuțul să fie hrănit exclusiv la sân, iar apoi poate începe diversificarea în paralel cu laptele matern. Astfel, copilul va primi toți nutrienții necesari pentru a crește sănătos și fericit.

Sursa foto: gettyimages.com

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/avant-net-advertising-srl/beneficiile-alaptarii-la-san-pentru-bebelusi