Doamna Profesor Doctor Mihaela Grigore vă invită la lansarea site-ului mihaelagrigore.ro

Iasi - 8 martie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Sanatate

În data de 08 Martie 2021 va avea loc lansarea oficială a site-ului mihaelagrigore.ro, ce își propune să aducă în atenția publicului cele mai noi subiecte din domeniul ginecologiei.

Mihaela Grigore

Mihaela Grigore

Site-ul mihaelagrigore.ro atinge o gamă largă de subiecte, precum chirurgia minim invazivă, second opinion, infertilitatea de cuplu, patologia colului, patologia mamară sau ecografia ginecologică.

Fiecare specialitate este prezentată în detaliu, prin exemple clare și imagini reprezentative, toate subiectele abordate fiind analizate și concepute în totalitate de către Prof. Dr. Mihaela Grigore, această ramură făcând parte din specializare sa.

De asemenea, pacienții pot lua legătura cu dna. Prof. Dr. Mihaela Grigore prin intermediul site-ului având posibilitatea de a solicita o programare fizica sau prin telemedicină.

Doamna Profesor Doctor Mihaela Grigore a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF “Grigore T.Popa” Iași. Dupa absolvire a început specializarea în obstetrică ginecologie în același centru universitar, dar și înafara țării, urmând stagii de pregătire în arii de interes precum: chirurgie minim invazivă (Hospital St. Antoine, Paris), patologia colului uterin (Vanderbild University, Nashville, SUA și Frauenklinik Freiburg, Germania), infertilitate (McGill University, Montreal) și chirurgia senologică (Institute Curie, Paris).

Activitatea medicală a fost îmbinată și cu cea didactică și de cercetare, ceea ce a dus la obținerea titlului de doctor în medicină în anul 2000, și a titlului de profesor universitar în anul 2020. Activitatea de cercetare a dus la elaborarea unor monografii și cărți, precum și a unor lucrări științifice fie publicate în prestigioase reviste de specialitate, fie comunicate la congrese internaționale sau naționale. Activitatea de cercetare a implicat și includerea într-o serie de echipe internaționale, fiind membră a grupului Cochrane Gynecology and Infertility precum membru fondator a Cochrane Romania.

În anul 1999, a deschis Centrul Medis în Iași, proiect ridicat la standarde internaționale, cu aparatură ultraperformantă motiv, ce a câștigat în 2014 premiul pentru antreprenoriat medical din cadrul Galei Medica.

Lansarea site-ului are loc Luni, 08 Martie 2021.