120 de scaune auto pentru copii, donate în cadrul unei campanii de responsabilizare, cu ocazia Săptămânii Siguranței Rutiere

BUCURESTI - 5 mai 2017

Comunicat tip General in Auto, Retail

Bebetex, distribuitor de scaune auto în România, parte a Grupului de firme Team Tex, lider european în fabricarea și comercializarea scaunelor auto pentru copii , împreună cu Fundația Mereu Aproape inițiază în luna mai o campanie de responsabilizare și conștientizare privind siguranța transportului copiilor, lansată cu ocazia Săptămânii Mondiale a Siguranței Rutiere, inițiativă a Organizației Națiunilor Unite.

Bebetex dorește să ajungă la cât mai mulți părinți sau viitori părinți cu informații despre siguranța în mașină și să tragă un semnal de alarmă în ce privește importanța folosirii scaunului auto, chiar și pe distanțe scurte, cum ar fi o plimbare prin oraș. Prin urmare, în cadrul acestei campanii de responsabilizare, Bebetex donează preșcolarilor 120 de scaune auto potrivite vârstei lor. Proiectul se desfășoară în cadrul a 4 grădinițe din sectoarele 1, 3, 4, și 6 ale Capitalei, în perioada 3-8 mai 2017. Gradinițele implicate în campanie sunt Gradinița nr. 222, sector 1, Grădinița nr.187, sector 3, Grădinița nr. 193, sector 4 și Grădinița nr. 272, sector 6.

 

“Împreună putem schimba concepții și le putem oferi siguranță și confort celor mici atunci când călatoresc. Scaunele auto pentru copii nu sunt opționale, nu sunt un accesoriu, ci o măsură prin care ne asigurăm că viața copiilor nu este pusă în pericol în timpul transportului cu mașina. Prin donarea celor 120 de scaune auto, Bebetex dorește să reitereze importanța siguranței oferite copiilor în mașină și să faciliteze accesul părinților la aceste produse necesare protecției micuților”, a declarat Roxana Cepalis, CEO Bebetex Romania.

 

Bebetex se adresează părinților care vor ca transportul copiilor lor să se facă în deplină siguranță. Astfel, scaunele auto pe care le comercializeaza sunt în concordanță cu normele și standardele de calitate europene, fiind omologate ECE R44/04.

 

Folosirea scaunelor auto pentru copii este obligatorie de la naștere până când cel mic atinge înălțimea de 135 cm, începând cu 6 februarie 2015, după publicarea în Monitorul Oficial a  Hotărârii Guvernului nr. 11/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Nerespectarea acestor reguli va fi sancţionată cu până la cinci puncte de amendă.  Asta înseamnă că amenda ar putea ajunge la 625 de lei – mai mult decât ar costa, de fapt, un scaun auto.

 

Pentru informații suplimentare:

SC Duotex Bebe SRL

www.bebetex.ro

office@bebetex.ro

Despre Bebetex

Bebetex România este unic distribuitor al produselor TeamTex în România. Bebetex îi ajută pe părinți să aleagă produsele de care au nevoie pentru siguranța copiilor lor, oferind produse de înaltă calitate la prețuri accesibile. Portofoliul de produse este unul foarte variat, cu o gamă de produse proiectată să respecte, în primul rând, cele mai înalte standarde de siguranță.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bebetex/120-de-scaune-auto-pentru-copii-donate-in-cadrul-unei-campanii-de-responsabilizare-cu-ocazia-saptamanii-sigurantei-rutiere