Gheorghe Ciuhandu a trimis o scrisoare deschisă

BUCURESTI - 8 noiembrie 2007

Comunicat tip General in Politic

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu a trimis ieri, 7 noiembrie, o scrisoare deschisă primarilor din localităţile italiene Faenza, Treviso si Palermo, localităţi înfrăţite cu municipiul Timişoara.

Gheorghe Ciuhandu a trimis o scrisoare deschisă



Ciuhandu cere italienilor să aibă o atitudine obiectivă faţă de români şi să nu condamne o întreagă naţiune pentru fapta reprobabilă comisă de un reprezentant al acesteia. Primarul menţionează si relaţiile de parteneriat dintre oraşul românesc şi localităţile italiene, relaţii ce s-au concretizat în numeroase schimburi culturale, sportive, ştiinţifice si economice. În prezent, în municipiul Timişoara trăiesc mii de cetăţeni italieni.
Edilul Timişoarei a susţinut ieri o conferinţă de presă la care au participat, alături de candidatul PNŢCD pentru europarlamentare Marius Popovici, Raimund Grundler din partea Uniunii Creştin Democrate germane şi Joachim Reichelmann din partea Uniunii Creştin Sociale din aceeaşi ţară. Cei doi şi-au manifestat susţinerea faţă de Partidul National Ţărănesc Creştin Democrat şi au subliniat că imaginea românilor în Germania este foarte bună. ''Românii trebuie să fie mândri de ţara lor, de oamenii care îi reprezintă. Un slogan ca Rămân român în Europa le poate promova valorile'' a declarat Reichelmann.



Biroul de presă PNŢCD
08.11.2007

Despre BiG PR

Biroul de presa PNTCD
(021) 313 77 44
comunicare@pntcd.ro