BNS isi pregateste tinerii pentru UE

BUCURESTI - 23 iunie 2006

Comunicat tip General in Social

Blocul National Sindical va avea specialisti in fonduri structurale care vor intocmi proiecte de finantare ce vor avea ca rezultate: imbunatatirea sistemului de invatamant si a formarii profesionale initiale, crearea de capital uman competitiv in diverse sectoare, cresterea accesului si participarii la formarea profesionala continua, asigurarea sigurantei locului de munca, imbunatatirea imaginii Romaniei prin turism si afaceri etc.

Blocul National Sindical a organizat in perioada 19-22 iunie, la Hotelul Venus din Slanic Moldova, un seminar de pregatire in cadrul caruia 34 de tineri sindicalisti ai BNS din judetele Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui s-au familiarizat cu domeniul fondurilor structurale - care vor aduce in Romania 17 miliarde de euro incepand cu 1 ianuarie 2007 - si cu tehnicile de scriere a proiectelor de finantare, urmand ca pana la sfarsitul acestui an sa poata intocmi cereri de finantare eligibile in functie de nevoile fiecarui judet sau chiar la nivel de regiune Nord - Est. Pe parcursul celor patru zile, experti ai Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ministerului Economiei si Comertului si Ministerului Integrarii Europene le-au explicat tinerilor sindicalisti ce este Uniunea Europeana si care sunt institutiile ei, cum se pot folosi de instrumentele structurale (Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune) si de programele operationale sectoriale, care este bugetul UE si pachetul financiar pe Romania si ce presupune managementul proiectelor.
Dupa ce au parcurs aceasta prima etapa, sindicalistii BNS vor sustine saptamana viitoare o testare online printr-un sistem de tip e-learning realizat de Blocul National Sindical, urmand ca in luna octombrie a acestui an cei mai buni dintre ei (care vor deveni si coordonatori la nivel de regiune), sa participe la un seminar organizat de BNS impreuna cu TAIEX (Departament de Asistenta Tehnica al Comisiei Europene), la care vor participa experti de la Comisia Europeana si din Romania.
Actiuni similare celei organizate zilele acestea la Slanic Moldova pentru sindicalistii din Nord - Estul tarii vor avea loc pana la jumatatea lunii septembrie si in celelalte regiuni, pana la incheierea programului urmand sa fie pregatiti 250 de sindicalisti BNS cu varsta sub 35 de ani. Din luna noiembrie va fi reluata seria de seminarii regionale, in cadrul carora experti din sindicatele din statele membre, care au participat la scrierea de proiecte pe fonduri structurale, ii vor ajuta pe sindicalistii BNS care au participat la primele doua etape sa aprofundeze informatiile dobandite prin schimbul de idei si bune practice si sa gaseasca idei de proiecte la nivel local si regional care sa fie transpuse in cereri de finantare pe fondurile structurale.
“De la 1 ianuarie 2007 sindicalistii Blocului National Sindical vor fi pregatiti sa aplice cereri de finantare din fondurile structurale in orice domeniu si regiune. Avantajul nostru este ca suntem singura confederatie sindicala care a organizat un astfel de program inainte cu sase luni de data integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. In afara crearii acestei retele de specialisti, urmarim ca pana la sfarsitul acestui an sa avem deja un portofoliu de proiecte viabile in plan local si regional care sa poata fi finantate din Fondul Social European, Fondul European de Dezvoltare Regionala si Fondul de Coeziune”, sustine Dana Mocanu, consilier Integrare Europeana in cadrul Blocului National Sindical.
La finalul acestui prim seminar de pregatire, desfasurat la Slanic Moldova, expertii Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, Ministerului Economiei si Comertului si Ministerului Integrarii Europene s-au declarat multumiti de actiunea Blocului National Sindical, de modul in care cursantii au asimilat informatiile furnizate si de dorinta lor de a fi scoliti in domeniul fondurilor structurale.

Despre Blocul National Sindical

Blocul National Sindical este o organizatie sindicala confederativa ce reuneste pe baza liberului consimtamant organizatii sindicale de tip federativ. Este una dintre cele mai active confederatii sindicale din Romania, in alcatuirea sa intrand 39 de federatii din cele mai importante ramuri ale economiei. De asemenea, BNS este reprezentat la nivel national prin cele 36 de filiale judetene.

Departamentul Presa BNS
021.313.18.91
Splaiul Independentei, nr. 202 A, etaj 4, sector 6, Bucuresti

presa2@bns.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/blocul-national-sindical/bns-isi-pregateste-tinerii-pentru-ue