Ghid: Pot avea boala parodontală chiar dacă am implanturi?

BUCURESTI - 15 noiembrie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Monden / Lifestyle, Media / Publicitate, Sanatate

Răspunsul, pe scurt, este da. Boala parodontală nu afectează doar țesuturile dinților naturali - ea poate afecta și implanturile dentare; în acest caz avem de-a face cu periimplantita, o afecțiune dificil de tratat - dar nu imposibil, dacă este depistată la timp.

parodontologie laser

parodontologie laser

Iar, pentru a fi depistată la timp, controlul de rutină la specialist este vital. Până vei ajunge însă la programare, ți-am pregătit o listă cu cinci semne ale periimplantitei. 

Ce conduce către boala parodontală a implanturilor

Cauzele periimplantitei sunt asemănătoare cu cele care provoacă și boala pardontală a dinților naturali:

*lipsa igienei orale sau igiena orală necorespunzătoare, pentru că bacteriile se acumulează în jurul implantului;

*istoria medicală, în cazul grupelor de risc;

*unele medicamente;

*parodontita.

5 semne ale periimplantitei

Semnele timpurii ale periimplantitei pot fi foarte subtile și dificil de identificat - să recunoști și să devii alert în legătură aceste semne este vital pentru sănătatea ta orală.

1.Palpează zona care înconjoară implantul.În cele mai multe dintre cazuri, vei avea parte de exsudat - dacă acesta este închis la culoare și vâscos, te poate avertiza în legătură cu o posibilă infecție.

2.Sângerările gingivaleși modificarea gingiilor: acestea devin umflate, inflamate.

3.Prezența în permanență a unui gust / miros neplăcutîn cavitatea orală. 

4.Fă o radiografie a zonei: în periimplantită avem de-a face cu o radiotransparență mărităîn ce privește osul apropiat implantului.

5.Osul scadedin ce în ce mai mult, lăsând la iveală implantul.

Pe lângă aceste semne prezente în cavitatea orală, este bine să știi că periimplantita își face simțită prezența în întregul corp: temperatura este crescută, iar starea generală este asemănătoare cu o răceală / gripă.

Periimplantita poate fi tratată?

Din fericire, stomatologia este în continuă modernizare - ceea ce înseamnă că da, periimplantita poate fi tratată, folosindu-se cele mai înalte tehnologii de parodontologie laser; mai precis, în tratamentul bolii parodontale ale implanturilor se folosesc două lasere:

*un laser de decontaminare, care elimină bacteriile cu până la 1,5 centimetri în adâncimea osului; acest laser accelerează și procesul de vindecare;

*un laser de curățare, care ne ajută să rămânem cu un implant complet curat și decontaminat.

Cum poți să NU ajungi la periimplantită?

Prevenția este cel mai plăcut și accesibil tratament: așa că nu îți lăsa dantura să ajungă la periimplantită - pentru a avea parte de implanturi sănătoase pe termen lung, este vital să prioritizezi îngrijirea orală. Mulți oameni consideră că dacă au „dinți puși”, periajul dentar nici nu mai este necesar: nimic mai fals.

Implantul dentar trebuie îngrijit la fel ca dintele natural, pentru că este predispus acelorași afecțiuni - și, pe lângă îngrijirea zilnică, la domiciliu, este important să vizităm regulat stomatologul pentru igienizările periodice și controalele de rutină.

Chiar dacă implanturile păreau înainte un tratament „de speriat”, astăzi, din fericire, stomatologia s-a schimbat: până și tratamentul cu implanturi dentare este unul blând, sigur, eficient și lipsit de durere - însă partea noastră de obligație rămâne să ne asigurăm de îngrijirea corespunzătoare.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bloomberg-it/ghid-pot-avea-boala-parodontala-chiar-daca-am-implanturi