Blue Air tranzacţionează acum online cu card bancar prin BRD ePayment

BUCURESTI - 31 octombrie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Vacanţe şi călătorii - 32% din cumpărăturile online prin card în România

Blue Air Transport Aerian, GECAD ePayment International şi BRD Société Générale anunţă încheierea unui acord pentru derularea plăţilor online prin card bancar pentru servicii de ticketing prin soluţia BRD ePayment.


Parteneriatul continuă colaborarea între Blue Air şi GECAD ePayment pentru procesarea plăţilor online prin card în magazinul virtual Duty Free al operatorului. Reacţia pozitivă a publicului, precum şi performanţele aplicaţiei ePayment® au determinat extinderea suportului către serviciile de ticketing prin noua soluţie oferită în comun de GECAD ePayment şi BRD Société Générale – BRD ePayment.

Intrarea companiei Blue Air pe piaţa de e-commerce din România a determinat o creştere a numărului tranzacţiilor online cu card pentru servicii de turism până la aproape 32% din numărul total de tranzacţii derulate prin sistemele GECAD ePayment în ultimele 12 luni. În acest moment media tranzacţiilor online prin card bancar este de 100 pe zi. Până la această dată, tranzacţiile online prin card bancar pentru serviciul de ticketing al operatorului Blue Air erau procesate de o companie din Danemarca.

“Blue Air vine în întâmpinarea clienţilor săi atât prin creşterea numărului de destinaţii de călătorie cât şi prin disponibilitatea permanentă a serviciilor sale. Plata online prin card bancar este cea mai simplă, sigură şi confortabilă modalitate de plată; de aceea am ales BRD ePayment, o soluţie fiabilă şi uşor de utilizat care permite clienţilor noştri să rezerve şi să cumpere bilete de oriunde şi la orice oră”, spune Florentina Ivan, Director Marketing Blue Air Transport Aerian.
„Colaborarea cu Blue Air se înscrie în stategia GECAD ePayment, întărită prin parteneriatul cu BRD, de atragere a firmelor cu capital mare de clienţi către comerţul pe Internet şi, astfel, de stimulare a creşterii pieţei”, spune Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment.
BRD ePayment, oferit de BRD în parteneriat cu GECAD ePayment, este o soluţie integrată de comerţ electronic, bazată pe un sistem securizat de procesare a tranzacţiilor online ce oferă deplină confidenţialitate şi siguranţă în comercializarea produselor şi serviciilor prin Internet.

„Am ales BRD ePayment datorită gradului înalt de securitate şi a promptitudinii cu care este asigurat suportul pentru clienţi”, adaugă Florentina Ivan, Director Marketing Blue Air Transport Aerian.

La începutul lunii septembrie, BRD Société Générale şi GECAD ePayment au anunţat încheierea unui parteneriat strategic, o premieră în domeniul comerţului electronic din România şi lansarea serviciului comun BRD ePayment. Mai multe detalii despre oferta comercială sunt disponibile la www.epayment.ro.

Despre Blue Air Transport Aerian
Blue Air Transport Aerian este prima companie de low-cost şi zboruri charter din România, construita în baza modelelor de succese aplicate de către companiile aeriene din Statele Unite şi Europa Centrala şi de Vest. Obiectivul companiei noastre este să oferim servicii de calitate la preţuri accesibile ca o alternativă la formele de transport terestre existente. www.blueair.ro

Despre BRD Société Générale
BRD - Groupe Société Générale este a doua bancă din România, cu active ce depăşesc 6,4 miliarde EUR. Banca are peste 1,8 milioane clienţi şi operează o reţea de peste 500 de unităţi. BRD are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB (aproximativ 3,7 miliarde EUR).
www.brd.ro

Despre GECAD ePayment International
GECAD ePayment este integrator de soluţii pentru comerţ electronic, lider pe piaţa românească de sisteme de plăţi online. ePayment® este o soluţie pentru magazine virtuale având ca scop principal realizarea unui sistem simplu şi sigur de plăţi pe Internet atât pentru comercianţi cât şi pentru cumpărători.
ePayment procesează comenzi cu plata prin card bancar (VISA, MasterCard, Diners, JCB, AMEX), transfer bancar, plată la livrare, microplăţi (SMS si DTMF) şi BRD-Mobilis, fiind singura soluţie completă pentru e-commerce de pe piaţa românească. GECAD ePayment este certificată 3DSecure şi VeriSign şi auditată PCI DSS.
ePayment® este marcă înregistrată GECAD ePayment International SRL. Membră a grupului GECAD.
www.epayment.ro
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

Blue Air Transport Aerian:
Florentina Ivan, Marketing Director Blue Air, tel: 021 301 61 50
e-mail: florentina.ivan@blueair.ro

GECAD ePayment:
Sorana Kunst, Specialist Relaţii Publice GECAD ePayment, tel: 021 303 20 66
e-mail: sorana.kunst@epayment.ro

Despre Blue Air

Compania BLUE AIR este o companie aeriana privata construita dupa modelul
„low-fares” (tarife accesibile), model care a aparut si s-a dezvoltat in
Statele Unite ale Americii si ulterior in Europa de Vest.
BLUE AIR opereaza in prezent de pe Aeroportul International Bucuresti-Baneasa, situat la doar 10 km de centrul orasului. In cursul anului 2005, compania a transportat peste 240.000 de pasageri, avand ca destinatii Italia, Spania, Franta, Germania, Olanda, Turcia,Belgia,Romania.

Flota BLUE AIR este constituita din 3 aeronave moderne, BOEING 737, seriile
300 si 500, cu capacitati cuprinse intre 144 si 123 de locuri, iar echipajul
BLUE AIR este format din piloti experimentati cu peste 10.000 de ore de zbor
si insotitori de bord calificati.

Biletele BLUE AIR pot fi cumparate direct de pe site-ul web www.blueair.ro ,
prin call center (021 208 86 86), de la agentiile proprii BLUE AIR din
Bucuresti sau de la cele peste 1000 de agentii partenere din tara si din
strainatate.

florentina.ivan@blue-air.ro
florentina.ivan@blue-air.ro