Ajută-ți afacerea să crească vizitând Expoziția GastroPan. Cum ajungi acolo?

Arad - 12 februarie 2019

Comunicat tip General in Afaceri, HoReCa, Retail

După 10 ani în care a crescut continuu, anul acesta Expoziția Internațională GastroPan va avea loc pentru prima dată la Expo Arad - cel mai modern centru expozițional din vestul țării. Fiind un puternic pol economic, Aradul și cel mai bun punct de întâlnire pentru afacerile din vestul și estul Europei. Descoperă căile de acces către cel mai importat eveniment profesional din sector, programat pentru perioada 28-30 martie 2019, la Expo Arad.

Cu avionul, cu trenul sau pe autostradă, Aradul este accesibil din toate colțurile țării, iar organizatorii GastroPan pun la dispoziția vizitatorilor transfer gratuit de la Aeroportul din Timișoara. Așa că nu ai motive să lipsești de le evenimentul de referință a sectorului de panificație, cofetărie și HoReCa , unde și-au anunțat deja participarea peste 130 de furnizori din 22 de țări.

Generator de trenduri

GastroPan este principala sursă de inspirație pentru antreprenorii și specialiștii care activează în domeniile țintă, atât în privința dotărilor și tehnologiilor expuse cât și în domeniul ingredientelor și a tehnicilor de lucru care pot fi experimentate LIVE la standurile expoziției. Expozanții vor veni anul acesta cu soluții consacrate din portofoliul lor, dar și cu idei noi care pot deveni generatoare de profit pentru orice brutărie, cofetărie, patiserie, gelaterie, pizzerie, bar, cafenea, hotel sau restaurant.

O locație accesibilă

Vizitarea expoziției internaționale GastroPan este facilă atât din țară cât și din străinătate, cu avionul, cu mașina sau cu trenul și taxiul. De la Aeroportul din Timișoara, organizatorii oferă transfer gratuit în perioada expoziției numai pe bază de rezervare prealabilă. Trimite până în data de 4 martie, pe adresa info@gastropan.ro numărul zborului și datele și orele de sosire/plecare.

Ia-ți biletul de acces

Doar completând Talonul de Acces de AICI vei beneficia de acces gratuit pentru vizitarea expoziției GastroPan 2019. Prezintă la intrare confirmarea primită pe e-mail.                                                                                                             

PARTICIP la GastroPan

Nu uita avantajul de bază al acestei expoziții: prin prezența fizică a celor mai mulți furnizori români și străini în același loc, ai oportunitatea de a testa, compara, degusta și experimenta la fața locului ofertele disponibile, alegând cele mai potrivite opțiuni pentru afacerea ta! Detalii pe www.gastropan.ro

Despre Boro Info SRL

BORO-INFO SRL are o experienta de peste 15 ani in editarea revistelor de specialitate si organizarea de evenimente de afaceri.
Principalele produse ale companiei sunt:
BRUTARUL-COFETARUL - Revista pentru brutarii, patiserii, cofetarii, gelaterii si ciocolaterii;
GASTROMEDIA - Revista operatorilor din alimentatia publica si industria ospitalitatii;
GASTROPAN - Expoziţie internationala de solutii si tehnologii de panificatie, cofetarie, gelaterie, ciocolaterie, cafea si HoReCa.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/boro-info-srl1/ajuta-ti-afacerea-sa-creasca-vizitand-expozitia-gastropan-cum-ajungi-acolo