Boştină şi Asociaţii previzionează pentru 2012 o creştere organică în teritoriu şi achiziţii de cabinete mai mici cu expertiză de nişă

BUCURESTI - 13 februarie 2012

Comunicat tip General in Afaceri, Industrie, Juridic

Boştină şi Asociaţii, una dintre cele mai mari case de avocatură din România, mizează în 2012 pe o creştere de 12-15% a veniturilor, prin extinderea serviciilor şi a reţelei de birouri teritoriale.

Doru Boştină, Avocat Coordonator Boştină şi Asociaţii

Doru Boştină, Avocat Coordonator Boştină şi Asociaţii

 Pentru 2012 vom urmări două direcţii de dezvoltare: în primul rând, vom creşte organic în teritoriu, prin deschiderea a 3- 4 noi birouri teritoriale, unde, probabil, vom aduce 8 -12 avocaţi noi şi, pe de altă parte, vom urmări achiziţa unor cabinete şi/sau case de avocatură mici sau medii cu expertiză excepţională “de nişă” în unele arii de practică precum litigii – în special litigii internaţionale, dreptul muncii, IT&C, etc. 

Doru Cătălin Boştină, Avocat Coordonator

Anul 2011 a fost un an în care au lipsit aproape cu desăvârşire tranzacţiile mari şi foarte mari (cele de ordinul sutelor de milioane de euro), în care nu au fost implementate noi proiecte de infrastructură de impact naţional. Din punctul nostru de vedere, al avocaţilor, a însemnat aceeaşi foarte multă muncă pentru proiecte de valoare sensibil mai mică.

“Mai avem puţin până la anunţarea rezultatelor financiare finale, însă datele prelimiare arata că am înregistrat o cifră de afaceri record în 2011, cu mult peste 25 de milioane de euro, adaptându-ne serviciile de consultanţă juridică la actualul context economic: ofertă complexă de asistenţă juridică de business în provincie prin cele 18 birouri teritoriale; integrarea activităţii birourilor teritoriale în cadrul ariei de practică Litigii şi Executări Silite şi o politică de onorarii flexibilă”, spune Avocatul Coodonator Doru Cătălin Boştină.

În ciuda unui optimism rezervat pentru evoluţiile pe termen scurt, volatilitatea climatului economic nu exclude reintrarea într-o nouă perioadă de recesiune economică. Pe acest fundal, există probabilitatea ca marile case de avocatură de business să fie nevoite să-şi reevalueze atât abilităţile lor de a face faţă unui nou val de constrângeri financiare, cât şi cererea de servicii juridice a clienţilor.  

“Pentru 2012 vom urmări două direcţii de dezvoltare: în primul rând, vom creşte organic în teritoriu, prin deschiderea a 3- 4 noi birouri teritoriale, unde, probabil, vom aduce 8 -12 avocaţi noi şi, pe de altă parte, vom urmări achiziţa unor cabinete şi/sau case de avocatură mici sau medii cu expertiză excepţională “de nişă” în unele arii de practică precum litigii – în special litigii internaţionale, dreptul muncii,  IT&C, etc.”, mai adaugă Avocatul Cooronator  Doru Cătălin Boştină.

Despre Bostina & Asociatii SPRL

Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii este unul din liderii pieţei de consultanţă juridică din România, cu o cifră de afaceri previzionată pentru anul 2011 de peste 25 de milioane de EURO şi peste 130 de avocaţi şi consultanţi. Cu birouri în Bucureşti, Chişinău, Viena, Fribourg şi Nicosia, precum şi în alte 18 mari oraşe din România, Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a stabilit parteneriate cu Estudio Juridico Intercontinental SL din Madrid şi Ascott Associes din Paris. Grupul de Consultanţă Boştină oferă o gamă completă de servicii juridice, precum şi consultanţă financiară strategică şi corporate affairs prin Boştină & Associates Corporate Finance.

Taguri: avocatiavocaturabostina
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bostinaasociatii-management-consulting/botin-i-asociaii-previzioneaz-pentru-2012-o-cretere-organic-n-teritoriu-i-achiziii-de-cabinete-mai-mici-cu-expertiz-de-ni