Argus si Brandstalk transforma iarna romaneasca in vara egipteana

BUCURESTI - 16 decembrie 2008

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Brandstalk, agenţia de creatie a holdingului The Group, a lansat o noua promotie Argus, invitand consumatorii sa isi faca bagajele pentru Egipt.

Nebanuite sunt efectele gatitului cu pofta si pasiune… Te poti trezi in plin sezon alb ca vezi in tigaia fierbinte peisaje cu palmieri, nisip si o mare… Rosie. Plecand de la aceasta premisa, echipa Brandstalk a luat cateva picaturi de ulei Argus, o tigaie cu legume, 2 etichete si o destinatie de vacanta, le-a “rumenit” bine si a lansat promotia de sarbatori “Ce e din soare, te trimite la soare.”

“Ne-am propus o campanie care sa impulsioneze vanzarile produsului nostru premium si care sa comunice consumatoarelor ca in aceasta iarna pot schimba zapada cu soarele Egiptului”, a declarat Magda Lefter, Director vanzari & marketing Argus. “Echipa Brandstalk a venit cu o propunere simpla si inovativa, transformand, cu ajutorul celor de la Reload, peisajul de iarna intr-unul insorit, atat de potrivit cu esenta uleiului Argus.”

“Am pornit de la sloganul marcii - Ce e bun, e bun la toate - un element de baza in comunicarea Argus, ce are o notorietate ridicata”, a declarat Roxana Gigirtu, Client Service Director Brandstalk. “Cum promisiunea campaniei promotionale este de a oferi saptamanal, pe perioada campaniei, o excursie de 2 persoane in Egipt, asocierea cu soarele si plaja - in contextul rece si contrastant al iernii - ni s-a parut ofertanta pentru a atrage atentia publicului tinta in noianul de oferte ale momentului.”

“Argus este unul dintre partenerii nostri vechi si am derulat impreuna numeroase proiecte”, spune Liana Mihai, Managing director House of Media. “Este adevarat ca nu descoperisem pana acum ca unul dintre beneficiile uleiului Argus este de a transforma iarna in vara. Dar noi aplaudam intotdeauna inovatia”.

Campania se desfasoara timp de 6 saptamani pana pe 20 ianuarie, fiind comunicata pe TV si radio. Premiile “insorite” constau in 6 excursii de 2 persoane in Egipt. Ideea de creatie si productia apartin agentiei Brandstalk, in timp de House of Media a pus la cale strategia media.

Despre Brandstalk Advertising

Argus este unul dintre cei mai importanti producatori de uleiuri vegetale si sroturi furajere din Romania. Materia prima selectionata, exigenta controlului de calitate, experienta, calitatea resurselor umane si tehnologia reprezinta secretul produselor de calitate comercializate de Argus. Gama sortimentala a producatorului ARGUS se compune in prezent din urmatoarele marci de ulei, produse exclusiv din seminte de floarea-soarelui: Argus, Tomis si Sora Soarelui.

The Group este cel mai extins şi inovativ grup de comunicare din România, include agenţii specializate din domeniile creaţie, media, relaţii publice, producţie şi evenimente speciale. The Group ocupă poziţia numărul 1 în clasamentul oficial al industriei publicitare, cu o cifră de afaceri de 99,8 milioane euro.


Andreea Idriceanu Calev
communications director
thegroup
andreea.idriceanu@thegroup.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/brandstalk-advertising/argus-si-brandstalk-transforma-iarna-romaneasca-in-vara-egipteana