BTL Design

BTL Design


Descrierea companiei BTL Design

Despre programul „Solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor” „Soluţii pentru dezvoltarea IMM-urilor” este un program marca BTL Design. Programul a fost iniţiat de BTL Design în 2006, având ca intenţie aducerea către IMM-urile din întreaga ţară a informaţiilor de care au nevoie în contextul aderării europene. Conferinţele au debutat în martie 2006, şi îşi propun ca în 4 ani să parcurgă cele 41 de judeţe ale României. Prima etapă a fost Bihor, pe 29 martie 2006. În 2006 au avut loc 10 etape ale acestor conferinţe, în 2007 au fost 12 ediţii, iar în 2008 vor avea loc 26 de etape. Lucrările conferinţelor sunt structurate în două plenare. Prima se numeşte „Soluţii pentru eficientizarea afacerii. Soluţii de transmisii de date cablu/wireless. Soluţii comunicaţii mobile şi fixe. Soluţii internet. Soluţii de infrastructură pentru afaceri. Soluţii de promovare. Soluţii de pensii private. Soluţii de resurse umane. Soluţii de recuperare a creanţelor”, şi prezintă toată gama de soluţii destinate IMM-urilor şi care sunt necesare pentru dezvoltarea afacerii proprii. Sunt direcţii pe care întreprinzătorii le pot adopta pentru a le facilita munca, şi în consecinţă pentru a creşte competitivitatea, ceea ce duce şi la sporirea cifrei de afaceri. Plenara a doua tratează „Soluţii financiare pentru dezvoltarea afacerii. Oferte de creditare, programe de finanţare, oferte de finanţare bancară pentru IMM-uri, finanţare din fonduri structurale şi de coeziune”. Aceasta cuprinde soluţii oferite de bănci specifice pentru sectorul IMM-urilor, precum şi finanţări europene, explicaţii de la experţi pentru accesarea finantarilor destinate acestui sector, detalii despre planul operaţional regional 2007-2013. Accesul IMM-urilor la conferinţă este gratuit, simpozioanele dorindu-se o platformă eficientă de comunicare între providerii de soluţii pentru IMM-uri (în oricare domeniu), şi întreprinzătorii locali, cu care aceştia pot veni în contact cu această ocazie. Partenerii BTL Design la organizarea acestor conferinţe sunt firme mari, care concep şi dezvoltă soluţii pentru IMM-uri. În decursul timpului, printre aceşti parteneri putem enumera Vodafone, Orange, UPC, Romtelecom, CG&GC IT, Genesys, Siveco, Coface România, Credit Europe Bank, BCR, OTP Bank, BRD, Eximbank, Alpha Bank, Sodexho Pass, şi alţii. Despre BTL DesignDin 2003 BTL Design este specializat în promovarea B2B şi este unul dintre marii organizatori de evenimente de afaceri din ţară. Are deasemenea o ofertă variată de servicii: publicitate “below the line”, publicitate neconvenţională, realizare de strategii complexe de comunicare şi relaţii publice, oferirea de suport logistic pentru organizarea unor întâlniri societatea civilă – administraţie publică (factori politici, sociali, mediu de afaceri), organizarea unor evenimente speciale (conferinţe, mese rotunde, workshop-uri), elaborarea mapelor de presă, concepere conferinţe, seminarii, gestionarea relaţiilor cu mass-media (interviuri, realizarea de poze, articole). Aria de activitate a societăţii se extinde în funcţie de cerinţele fiecărui client. BTL Design realizează campanii publicitare care au efecte imediate, corelate cu ajutorul acordat clienţilor pentru realizarea obiectivelor pe termen lung.

BTL Design este lider in organizarea de programe de evenimente destinate mediului de afaceri road-show pe teritoriul Romaniei. In portofoliul nostru se regasesc mai multe programe de evenimente derulate din 2005: Solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor, EUSol –Solutii europene pentru afaceri, Parteneriatul Public – Privat, instrument de lucru strategic pentru administratia publica locala, Modernizarea si Eficientizarea Administraţiei Publice Locale din Romania, Soluţii pentru administratiile locale in contextul crizei economice, Solutii pentru Dezvoltarea Durabila a Autoritatilor Publice Locale. Firme de renume din domeniul serviciilor financiare, telecom, IT&C, consultanta au ales sa-si promoveze solutiile in cadrul evenimentelor organizate de catre noi. Detalii pe www.btldesign.ro Misiunea BTL Design este sa construiasca o interfata eficienta de comunicare intre furnizorii de solutii pentru mediului de afaceri si potentiali beneficiari ale acestora.

Comunicate BTL Design :

Vezi toate comunicatele companiei BTL Design.