Cea mai tare ligă de barmani vine la Timisoara

BUCURESTI - 21 august 2007

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

În România, nivelul de pregătire al barmanilor s-a ridicat de la an la an, fiind nevoie de o competiţie directă şi independentă prin care să se formeze şi să se evidenţieze profesioniştii bartendingului. Pornind de la aceste premise, Food & Bar Magazine organizează a doua ediţie a celei mai puternice ligi naţionale de bartending - Bar Master Competition 2007.

Cea mai tare ligă de barmani vine la Timisoara

Anul acesta, Bar Master Competition a debutat cu etapa zonei Dobrogea, organizată în staţiunea Mamaia, la sfârşitul lunii iulie. La startul competiţiei au fost prezenţi 20 de concurenţi, printre care s-au regăsit cei mai buni barmani români la ora actuală. Etapa a fost câştigată de constănţeanul Costin Gache, care s-a calificat direct în finală.
A două etapă a Bar Master Competition, susţinută de Cinzano, Nespresso, Kissinger Group şi Pepsi X şi supervizată de Exquisite Bar Solutions, va fi organizată în Curtea de Onoare a Iulius Mall din Timişoara, pe data de 22 august. Probele de concurs vor fi Speed Service şi Working & Exhibition Flair. Dacă la prima dintre ele se va puncta rapiditatea cu care concurenţii prepară şi servesc băuturile, la a doua, juriul va ţine cont de nivelul de dificultate al jongleriilor cu sticle şi ustensile de bar.
Calificările Bar Master Competition vor începe în jurul orei 18.00, iar publicul este aşteptat începând cu ora 20.45, la demostraţia finală de Working & Exhibition Flair, cea mai spectaculoasă secţiune a concursului.
Este pentru a doua oară când etapa zonală a Bar Master Competition se desfăşoară la Timişoara, după cea organizată tot la Iulius Mall, anul trecut. La eveniment sunt aşteptaţi toti cei care doresc să cunoască partea spectaculoasă a meseriei de barman, dar şi să-i vadă “la treabă” pe cei mai buni barmani români ai momentului, reuniţi la Timişoara.
Prin prima ediţie a Bar Master Competition, organizată în 2006 de Food & Bar Magazine, a pus bazele unui mediu competiţional real, constant şi obiectiv. Concursul, ale cărui etape sunt organizate în mari oraşe din toată ţara, serveşte şi ca mediu de comunicare către clientul final a culturii de bar, în principal, prin promovarea unui consum modern şi corect.
Ediţia de anul trecut s-a bucurat de un real succes, această ligă fiind cea mai mare organizată vreodată în România, cu un număr total de 41 de concurenţi din toată ţara.




Detalii organizatorice

Bar Master Competition este o competiţie de barmani în sistem ligă, organizată de Food & Bar Magazine. Programul de desfăşurare al competiţiei prevede organizarea a patru etape zonale în urma cărora 15 barmani se vor califica în finală. Anul acesta, etapele zonale se desfăşoară în următoarele oraşe: Constanţa – Mamaia (iulie), Timişoara (august), Bucureşti (septembrie) şi Sibiu (octombrie); finala va avea loc la Bucureşti, în luna noiembrie.
Bar Master Competition este jurizat de barmanii profesionişti Marius Gogoaşă, Costin Bucur şi Ovidiu Costin Gogoaşă. Premiile totale puse în joc se ridică la valoarea de 10.150 de euro, faţă de 8.300 de euro, anul trecut. Premiile sunt structurate după cum urmează:
Etapă
Locul I - 400 euro
Locul II - 300 euro
Locul III - 200 euro
Locul IV - 150 euro
Locul V- X - 100 euro

Finală:
Locul I – 1.500 euro
Locul II - 700 euro
Locul III - 500 euro
Locul IV - 250 euro
Locul V - X - 100 euro

Mai multe informaţii despre Bar Master Competition puteţi afla de la Andreea Ranja (0729.88.00.42 sau andreea.ranja@bpgroup.ro) sau accesând www.foodandbar.ro, unde pot fi găsite toate detaliile despre această competiţie.

Despre Business Publishing Group

Food & Bar Magazine este o revistă business-to-business dedicată managerilor şi specialiştilor din sectorul horeca (restaurante, baruri, cafenele, cluburi etc). Apărută în aprilie 2005, publicaţia s-a impus pe piaţa media ca revista tendinţelor în acest domeniu.

Food & Bar Magazine este o publicaţie a Business Publishing Group, care mai editează publicaţiile Piaţa – revista bunurilor de larg consum, Pharma Business – revistă de management medical şi farmaceutic şi Financial Director.
.

Andreea Ranja
0729 880 042
marketing@bpgroup.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/business-publishing-group/cea-mai-tare-liga-de-barmani-vine-la-timisoara