Gala Premiilor PIATA ale industriei bunurilor de larg consum

Locul desfasurarii: JW Marriott

Organizator: Revista Piata

Gala Premiilor PIATA ale industriei bunurilor de larg consum

Cele mai importante companii furnizoare de bunuri de larg consum si cei mai cunoscute companii din retailul modern vor fi reprezentate la nivel de top management la Gala Premiilor PIATA pe 20 octombrie la Bucuresti. 154 de companii cu 534 de candidaturi concureaza pentru cele 41 de trofee.

Marci de renume international, branduri locale cu mare notorietate, comercianti din retailul modern, producatori autohtoni sau regionali au intrat in competitie pentru a obtine trofeele: Premiul pentru cel mai bun produs nou, Premiul pentru cea mai eficienta promotie, Premiul pentru cel mai puternic brand, Premiul pentru cele mai moderne servicii de distributie si logistica, Premiul pentru cel mai dinamic comerciant din retailul modern, Premiul pentru cea mai eficienta promotie organizata de un comerciant din retailul modern, Premiul pentru cea mai buna campanie de responsabilizare sociala din industria FMCG, Premiul pentru cel mai bun furnizor roman de bunuri de larg consum, Premiul pentru cel mai bun comerciant roman din retailul modern, Marele Premiu pentru cel mai bun furnizor si Marele Premiu pentru cel mai bun comerciant din retailul modern.

Din comisia de nominalizari, formata din 18 specialisti in marketing au facut parte, printre altii, Daniel Enescu, Felix Tataru, Mircea Kivu, Crenguta Rosu si Peter Jansen.
Castigatorii competitiei sunt desemnati in urma voturilor operatorilor din industria bunurilor de larg consum: furnizorii au votat candidaturile comerciantilor, iar comerciantii au votat candidaturile furnizorilor. Pentru a asigura impartialitatea, procesul de vot a fost gestionat de ISRA Center Marketing Research.
Personalitati de marca precum Bogdan Baltazar, Cornel Cojocaru, Gilda Lazar, Liana Stanciu, Daniel Enescu, Mircea Kivu, Alexandru Lazescu si mulţi alţii vor decerna trofeele campionilor Premiile PIATA ale industriei bunurilor de larg consum. Alaturi de acestia sunt invitati sa participe Ion Ariton - ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri, Adrian Radulescu - secretar de stat ministerul economiei, comertului si mediului de afaceri, Valeriu Tabara - ministrul agriculturii, Constantin Cerbulescu - preşedintele ANPC.
Gazda Galei Premiilor PIAŢA este cunoscutul realizator TV Andi Moisescu.
Competitia Premiile PIATA ale industriei bunurilor de larg consum este organizata anual, incepand din 2006, de Revista Piata.

Partenerii evenimentului sunt METRO Cash & Carry; COCA COLA HBC Romania, ISRA Center Marketing Research; Schlumberger; Nordic Import Export Co; HuLaLa; Cirio; Costa d’Oro, Rio Mare; Heinz; Ponti; Arla si Eco Rom Ambalaje.

Partenerii media ai evenimentului sunt:TVR, Radio Romania; Radio Romania Actualitati; Radio Bucuresti; revista Capital si AdPlayers.

Paula POPA
Project Manager

Despre BUSINESS PUBLISHING GROUP

Participare: Intrare libera