AmCham România lansează ghidul „Principii anticorupție”

BUCURESTI - 20 noiembrie 2012

Comunicat tip General in Afaceri, Banci / Asigurari, Media / Publicitate

Camera de Comerț Americană din România (AmCham România) lansează ghidul „Principiile anticorupție ale AmCham România”, un instrument menit să contribuie la prevenirea acordării de mită și a corupției, dar și la creșterea eficienței metodelor utilizate în acest sens de către companiile din România.

„Companiile și organizațiile profesionale din întreaga lume înregistrează progrese importante în domeniul prevenirii acordării de mită și al combaterii corupției în mediul de afaceri. AmCham România vine cu o abordare proactivă privind combaterea unor astfel de practici și își propune să acorde sprijin atât companiilor de stat cât și celor private prin elaborarea acestui ghid”, a declarat Sorin Mîndruțescu, Președintele AmCham România.

Ghidul are la bază documente internaționale și exemple de bună practică în materie, adaptate legislației și mediului de afaceri din România și conține principii-cheie și recomandări, precum și un îndrumar și instrumente de punere în aplicare a acestor practici.

Ghidul de bune practici anticorupție își propune să pună bazele unei conduite preventive la nivelul companiilor în legătură cu mita și corupția, încuranjându-le totodată să își dezvolte propriile politici formale, să le aplice și să le monitorizeze cu regularitate”, a spus Anda Todor, Președintele Comitetului de Guvernanță Corporativă al AmCham România, care a coordonat elaborarea documentului. 

Ghidul „Principiile anticorupție ale AmCham România” se referă la angajare/recrutare, sponsorizări,  parteneri și contractanți, cheltuieli pentru deplasare, cadouri și alte cheltuieli similare, contribuții politice, plăți pentru facilitarea unor acțiuni, gestionarea procesului de licitație (achiziții publice), sau la insuccesul unei persoane asociate de a preveni darea de mită. De asemenea, ghidul cuprinde și  o secțiune dedicată implementării acestor procese.

„Principiile anticorupție” vor fi distribuite celor peste 300 companii membre AmCham România care, în acest fel, vor ști mai bine cum să facă față provocărilor de ordin juridic, economic și etic determinate de mită și corupție în cadrul activităților lor.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-americana-in-romania-amcham-romania/amcham-romnia-lanseaz-ghidul-principii-anticorupie