Birou de sprijin pentru oamenii de afaceri francezi prin colaborarea dintre CCIB şi sindicatul patronilor de IMM-uri din Franţa

BUCURESTI - 9 octombrie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Călătoria de o săptămână în sudul şi vestul României, respectiv la Bucureşti, Craiova şi Turnu-Severin, a delegaţiei Confederaţiei Generale a IMM-urilor din zona Parisului – CGPME 92, a prilejuit discuţii în vederea creării de parteneriate şi societăţi mixte. Membrii delegaţiei franceze sunt interesaţi să dezvolte afaceri în domeniul construcţiilor, energiei regenerabile, reciclării hârtiei, industriei metalurgice şi prelucrărilor metalice.

„Domeniile reprezentate de delagaţia franceză coincid cu priorităţile României“, arăta vicepreşedintele CCIB, Nicole Vasile, în cadrul întâlnirii bilaterale de afaceri organizate la sediul Camerei bucureştene în finalul vizitei reprezentanţilor asociaţiei patronale franceze.

Astfel, programul de construcţii de locuinţe este o mare prioritate naţională cu impact social, la fel ca şi problema asigurării energiei pentru locuinţe, din resurse regenerabile, domenii care reprezintă o piaţă uriaşă în România. Toţi cei care abordează această piaţă sunt bine veniţi, pentru că România nu va putea să rezolve singură aceste probleme, chiar daca există posibilităţi financiare de acoperire a costurilor, inclusiv prin sistemul de creditare practicat de băncile din România.

O altă industrie în devenire o reprezintă domeniul protecţiei mediului, o piaţă estimată la 60 miliarde de euro pentru următorii 10 ani, având şi avantajul de a fi o piaţă sigură, pentru că este creată prin lege, a adăugat Nicolae Vaisle. În relaţiile bilaterale există premise de succes în aceste domenii, pornind şi de la experienţa reuşită în producţia componentelor auto: incepută in colaborare cu grupul Renault, acest tip de producţie s-a dezvoltat foarte mult pe orizontală, astfel încât acum sunt peste 1.000 de IMM-uri româneşti care produc componente auto şi care, în 2006, au avut o piaţă de 5 miliarde euro, a mai spus vicepreşedintele Camerei bucureştene.

„CCIB pune în legătură toti operatorii interesati, oferind toate informaţiile necesare, alegerea făcându-se pe principiul concurenţei“, a precizat Nicolae Vasile.

Referindu-se la criza forţei de muncă cu care se confrunta Romania in prezent, vicepresedintele CCIB le-a recomandat intreprinzatorilor francezi sa aplice tehnologii de varf. Si in domeniul cercetării şi inovării, firmele franceze, respectiv grupurile Alcatel şi Renault au obtinut realizari impresionante in tara noastra. Renault are în construcţie un centru de proiectări cu 3.000 salariaţi, la Bucureşti şi Piteşti, iar Alcatel are un centru de inovare la Timişoara, a mentionat vorbitorul.

Pentru facilitarea schimburilor si transferului de tehnologii, patronii parizieni din Confederatia proprietarilor de întreprinderi mici şi mijlocii vor beneficia de serviciile unui birou de sprijin care va fi infiintat la Bucuresti, in cooperare cu partenerii din Romania, a afirmat Jean Luc Duhamel, preşedintele Confederaţiei.

Domeniile cele mai atractive pentru partea franceza sunt: industria agro-alimentara, turismul, It&C si sectorul de sanatate publica, a spus seful delegatiei franceze.

Printre proiectele aflate în portofoliul membrilor delegaţiei franceze, amintim initiativa realizării unei plartforme de promovare a firmelor româneşti, care va avea o suprafaţă de 100.000 mp acoperiţi şi 8.000 mp în exterior, fiind situată la Chartres. Clădirea va permite unui număr de circa 800 de întreprinderi din România să-şi expună produsele şi să întâlnească parteneri interesaţi din Franţa. Serviciile asigurate vor fi parţial gratuite, a spus Guy Sobbel, organizatorul acestei misiuni economice.
De asemenea, românii vor livra în Franţa case de lemn, finanţate dintr-un program guvernamental pentru locuinţe sociale („case sub 100.000 euro“). Numai in regiunea Parisului se vor construi in viitorul apropiat 15.000 de asemenea case, necesarul pentru acest anfiind de 150 de case de lemn complet echipate.

Departamentul Presa al CCIB

Despre Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti
Bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, 030982, Bucuresti - Romania
Telefon/Fax: 319.00.79
www.ccib.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti1/birou-de-sprijin-pentru-oamenii-de-afaceri-francezi-prin-colaborarea-dintre-ccib-si-sindicatul-patronilor-de-imm-uri-din-franta