Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti promovează ideea creării unor parcuri industriale în sectoarele capitalei

BUCURESTI - 4 mai 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Subiectul primei reuniuni a Colegiului Ştiinţific din cadrul Centrului de Cercetări pentru Economie Aplicată, lansat recent la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), a vizat necesitatea creării de parteneriate sau consorţii, condiţie sine qua non pentru accesarea fondurilor postaderare. La şedinţă au participat personalităţi ale vieţii noastre economice, precum Andrei Szuder, directorul general al Centrului de Tehnologii Avansate din cadrul Politehnicii bucurestene, Doru Dumitru Palade, fost ministru al cercetarii, in prezent director stiintific la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecanica Fină etc.

Cu această ocazie, membrii Colegiului şi-au ales şi conducerea executivă: Andrei Szuder a fost votat în unanimitate în funcţia de preşedinte, iar vicepreşedinte a fost desemnat Dan Ifrim, director general adjunct al CCIB.

„Românii nu depun proiecte de frică să nu greşească“, a declarat Nicolae Vasile, vicepreşedinte al CCIB, referindu-se la „psihoza“ care împiedică a priori unele firme să acceseze fondurile europene. Cum accesul la fondurile postaderare presupune şi o contribuţie financiară importantă din partea beneficiarului, succesul României în folosirea banilor puşi la dispoziţia sa de Uniunea Europeană depinde de modul în care vor fi gestionate două probleme majore: formarea personalului capabil să conducă un proiect şi identificarea mijloacelor financiare pentru susţinerea derulării acestuia.

În ciuda dificultăţilor întocmirii unei documentaţii corecte, conform cerinţelor UE, finanţarea din resurse comunitare rămâne o cauză pentru care merită să lupţi, a mai spus vorbitorul. În acest context, câştig de cauză vor avea firmele care au un program de inovare, de promovare a ideilor ingenioase, cu valoare pragmatică. De altfel, la nivelul Alianţei pentru Dezvoltarea Economică a României (ADER), a fost promovată o iniţiativă destinată să sprijine accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la fondurile europene, respectiv asigurarea redactării gratuite a dosarului necesar, iniţiativă care a fost preluată şi de o parte din firmele de consultanţă.

Apetitul pentru finanţarea asigurată de Bruxelles este în declin, fenomen care ar trebui să dea de gândit autorităţilor, a punctat şi Andrei Szuder.

Situaţia României este cu atât mai dramatică, cu cât structura PIB la nivel naţional este defectuoasă, sub standardele europene, din cauza păstrării unei ponderi mari a veniturilor din agricultură şi a scăderii aportului industriei de la 50% în anul 1990, la 26%, a precizat fostul ministru al cercetării, Doru Dumitru Palade.

În aceste condiţii, CCIB, prin Centrul de Cercetări pentru Economie Aplicată, a decis să se implice în crearea de consorţii pentru realizarea unor proiecte de interes major. Astfel, o primă idee analizată de membrii Colegiului Ştiinţific este posibilitatea colaborării cu cele şase primării de sector pentru construirea unor parcuri industriale. Aceste facilităţi, realizate în conformitate cu normele europene, ar da o nouă şansă continuării activităţii firmelor ameninţate cu închiderea porţilor pentru că nu li se mai prelungeşte avizul de mediu.

Departamentul Presă

Despre Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti
Bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, 030982, Bucuresti - Romania

Telefon: 319.00.79; Fax: 319.26.95
www.ccib.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti1/camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti-promoveaza-ideea-crearii-unor-parcuri-industriale-in-sectoarele-capitalei