Prima zi a Forumului International de Investitii 2006

BUCURESTI - 4 octombrie 2006

Comunicat tip General in Afaceri

Cea de-a şasea ediţie a Forumului Internaţional de Investiţii (FII 2006), organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Romexpo s.a, în parteneriat cu camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIMB), Consiliul Investitorilor Străini (CIS), Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS), Programul German de Promovare Economică şi Ocupare a Forţei de Muncă în România (WBF/GTZ) şi Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi-a deschis lucrările în ziua de 3 octombrie, la Complexul Expoziţional Romexpo. Prestigiosul eveniment de afaceri, reprezintă un prilej deosebit pentru atragerea şi promovarea investiţiilor în economie. FII 2006 se desfăşoară simultan cu cea mai importantă manifestare expoziţională a anului – Târgul Internaţional Bucureşti (TIB) 2006. Astfel se crează cel mai favorabil prilej de dezbateri, parteneriate şi contacte directe între oamenii de afaceri, investitori, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale.

Prima zi a Forumului International de Investitii 2006

Prezent la inaugurarea FII 2006, TIB 2006, INVENTIKA, preşedintele României, dl Traian Băsescu, a adresat un îndemn oamenilor de afaceri de a-şi spori eforturile pentru ca tehnologiile şi produsele noastre să se situeze la nivelul cerinţelor impuse de piaţa unică europeană.

Lucrările Forumului, care în acest an se desfăşoară sub tematica „ Aderarea la Uniunea Europeană – oportunităţi sau constrângeri pentru investiţiile străine directe?”, reunesc reprezentanţi ai Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor din ţările membre ale UE şi ale Europei de Est, ai ministerelor şi autorităţilor publice, ai ambasadelor, ai camerelor de comerţ şi industrie, oameni de afaceri din ţară şi străinătate.

Desfăşurate pe sesiuni de prezentări şi dezbateri, lucrările abordează oportunităţile şi riscurile privind investiţiile directe în contextul pieţei europene extinse, experienţe ale ţărilor admise în UE în ultimul val precum şi sectoarele prioritare pentru investiţiile directe în România, alături de proiecte care pot fi realizate în parteneriat public-privat.

Cele două sesiuni plenare, desfăşurate în prima zi a Forumului au dezbătut tematici privind Climatul investiţional în România în contextul actual; Ajutorul de stat şi competitivitatea; Aderarea României la UE şi proprietatea industrială – oportunităţi şi constrângeri;Fondurile structurale şi de coeziune pentru România 2007-2013; Pregătirea IMM pentru concurenţa pe piaţă şi noi investiţii şi modernizare etc.

„ Iniţiativa CCIR de a organiza un astfel de eveniment este de bun augur pentru climatul investiţional din România. Avantajul competitiv al ţării dvs. se datorează regimului fiscal relaxat, România atrăgând, în ultimii ani, cele mai multe investiţii străine din regiune, iar împreună cu Bulgaria, investiţiile străine însumează o cincime din totalul pe regiune”, a precizat Soknan Han Jung, rezident coordonator ONU şi Rezident Reprezentativ UNPD.

Organizat în pragul aderării României la UE, Forumul Internaţional de Investiţii se constituie într-un veritabil prilej de a tansmite un semnal pozitiv oamenilor de afaceri şi investitorilor străini, asupra potenţialului investiţional al României în context european. Salonul expoziţional cu proiecte de investiţii şi imobiliare – PARTINVEST şi Bursa de Contacte, organizate cu prilejul Forumului oferă participanţilor oportunitatea de a analiza şi de a dezbate, alături de specialişti, viitorul mediului de afaceri din România şi potenţialul investiţional al regiunii.
Manifestarea are ca parteneri cele mai importante instituţii media din România: Money Channel, NewsIn - Realitatea Media, Rompres, Economix, Comunicatedepresa.ro, Euractiv, Curierul Naţional, Cronica Română, RFI Romania, Societatea Română de Radiodifuziune, Bucharest Business Week, Prezent, Cotidianul, Le Monde Diplomatique, Investiţii şi Profit, Mesagerul economic, Business Digest.

Direcţia Relaţii Publice

Despre Camera de Comert si Industrie a Romaniei

FORUMUL INTERNATIONAL DE INVESTITII – editia a IV a: “Aderarea la Uniunea Europeana – oportunitati sau constrangeri pentru investitiile directe?” 03 – 04 OCTOMBRIE 2006 CENTRUL EXPOZITIONAL ROMEXPO - informatii prima zi
Corina Dumitru, Specialist PR
Camera de Comert si Industrie a Romaniei
B-dul. O . Goga nr 2, sector 3
tel:319.01.78
corina.dumitru@ccir.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-romaniei/prima-zi-a-forumului-international-de-investitii-2006