Carrefour România se alătură campaniei umanitare „Donează Sânge! Salvează o viaţă!”, pentru că sângele unui donator poate salva până la alte 3 vieţi

BUCURESTI - 26 mai 2016

Comunicat tip General in ONG, Sanatate, Social, CSR

Carrefour România se alătură unui amplu program naţional de donare de sânge Donează sânge! Salvează o viaţă!, ce se derulează în perioada 23 – 27 mai 2016, în parteneriat cu Patriarhia Română și Jandarmeria Română și cu sprijinul Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină – Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti. Campania de conştientizare se desfăşoară în hipermarketurile şi supermarketurile Carrefour din întreaga ţară. În plus, pe site-ul https://carrefour.ro/doneazasange/ se poate găsi lista centrelor de transfuzie unde clienţii se pot prezenta pentru a deveni donatori.

Carrefour România se alătură campaniei umanitare „Donează Sânge! Salvează o viaţă!”, pentru că sângele unui donator poate salva până la alte 3 vieţi

“Ne invităm clienţii să vină în centrele de transfuzie din oraşul lor în perioada 23-27 mai, pentru a dona sânge, ca o manifestare a spiritului de solidaritate faţă de persoanele care sunt în nevoie. Campania Carrefour are ca obiectiv principal informarea şi conştientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România şi îmbunătăţirea stocurilor sanguine naţionale. În același timp, suntem parte a acestei acţiuni şi pentru a sensibiliza membrii comunităţilor din fiecare oraş asupra importanţei unui gest umanitar care poate salva vieţi omeneşti”, spune Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

În România, datele arată că o persoană are nevoie de sânge la fiecare 3 secunde, în condiţile în care necesitatea de sânge este acoperită în medie, în proporție de 60% la nivelul întregii țări.

În momentul de față, doar sub 2% din populaţia ţării donează sange, comparativ cu situația la nivel european unde, în medie, peste 10% din populație doneaza sânge.

Campania naţională Donează sânge! Salvează o viaţă! este iniţiată în anul 2013 şi a ajuns acum la a 11–a ediţie.

 

Despre Carrefour Romania S.A

Despre Carrefour
Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.
În România, Grupul Carrefour numără 190 de magazine dintre care 29 hipermarketuri 'Carrefour', 108 supermarketuri 'Market', 43 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact' și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/carrefour-romania-s-a/carrefour-romania-se-alatura-campaniei-umanitare-doneaza-sange-salveaza-o-viata-pentru-ca-sangele-unui-donator-poate-salva-pana-la-alte-3-vieti