Premieră în România, carne de miel BIO românească, în exclusivitate în hipermarketurile Carrefour din București, Brașov și Ploiești

BUCURESTI - 28 aprilie 2016

Comunicat tip Produse / Servicii in Social, HoReCa, Retail, Agricultura

Produse din carne de miel certificate ecologic sunt disponibile, începând de astăzi, în premieră, în hipermarketurile Carrefour din întreaga țară. Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului organizat astăzi de Asociația Bio România, la Sâmbăta de Sus, în județul Brașov, la care au participat reprezentanții Carrefour România, dar și ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ai Ministerului Sănătății.

Premieră în România, carne de miel BIO românească, în exclusivitate în hipermarketurile Carrefour din București, Brașov și Ploiești

„România are un potenţial de producţie foarte bun, iar în reţeaua Carrefour există o cerere ridicată pentru produsele bio, produse care au o calitate excepţională. Această iniţiativă a venit ca urmare a răspunsului  favorabil al clienţilor noştri faţă de produsele din carne bio de mânzat, propuse acestora încă din decembrie 2015. În acelaşi timp, suntem bucuroşi şi mândri deopotrivă că reușim să susținem furnizorii români de produse ecologice şi că putem oferi clienților noștri noutăți în premieră pe piața locală, respectiv produse tradiţionale de cea mai înaltă calitate”, a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.

 

Astfel, în perioada imediat următoare, vor fi livrați aproximativ 700 de miei în hipermarketurile Carrefour din țară. Ambalarea cărnii de miel bio se va face în vid, la cele mai înalte standarde de calitate.  Mieii provin de pe pășunile din Întorsura Buzăului, pășuni certificate bio, un aspect care întăreşte încă o dată calitatea superioară a produselor din carne de miel bio, comercializate de către Carrefour România.

 

Pe lângă promovarea agriculturii ecologice în România, Carrefour îşi reafirmă deschiderea către colaborarea cu micii producători și fermieri români pentru aprovizionarea locală şi regională, continuând totodată eforturile de a dezvolta noi parteneriate la nivel naţional care să faciliteze consumul produselor româneşti de fructe şi legume. Aceste eforturi se traduc prin costuri mai mici, calitate superioară şi prospeţimea produselor. 

Despre Carrefour Romania S.A

Despre Carrefour:
Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.
În România, Grupul Carrefour numără 190 de magazine dintre care 29 hipermarketuri 'Carrefour', 107 supermarketuri 'Market', 43 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact' și un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro.

Taguri: pastecarrefourcarne de miel
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/carrefour-romania-s-a/premiera-in-romania-carne-de-miel-bio-romaneasca-in-exclusivitate-in-hipermarketurile-carrefour-din-bucuresti-brasov-si-ploies