Cum contest la CNSC o achizitie-licitatie publica. Sa nu uitam garantia de buna conduita

BUCURESTI - 10 iulie 2014

Comunicat tip General in Afaceri

Începând cu data de 01.07.2014, contestaţiile depuse la CNSC trebuie să
conţină dovada constituirii garanţiei de bună conduită, conform Art. I.
pct. 4 din OUG 51/30.06.2014, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Cum contest la CNSC o achizitie-licitatie publica. Sa nu uitam garantia de buna conduita

Cuprinsul contestaţiei: Art. 270 alin.(1) din OUG nr. 34/2006 prevede elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă o contestaţie, respectiv:

a) numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor şi codul unic de înregistrare. În cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le reprezintă şi în ce calitate;

b) denumirea şi sediul autorităţii contractante;

c) denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire aplicată;

d) obiectul contestaţiei;

e) motivarea în fapt şi în drept a cererii;

f) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil;

g) semnătura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice.

La redactarea şi depunerea contestaţiei veţi avea în vedere şi următoarele recomandări:

• contestaţia se formulează în limba română, în caz contrar urmând a fi însoţită de traducerea ei în limba română;

• pentru contestatorii cu domiciliul/reşedinţa/sediul în străinătate este utilă indicarea unei adrese de corespondenţă din România, pentru a nu fi afectată celeritatea soluţionării contestaţiei;

• în contestaţie se vor menţiona şi alte date de contract ale contestatorului şi autorităţii contractante, respectiv numerele de telefon şi fax, adresele de e-mail;

• procedurile de atribuire sunt cele enumerate de OUG nr. 34/2006: licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluţii;

• obiectul contestaţiei reprezintă solicitarea pe care contestatorul o adresează Consiliului, respectiv anularea unui act al autorităţii contractante, obligarea autorităţii la a emite un act, obligarea autorităţii la a lua o anumită măsură de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim etc., conform art. 255 alin. (1) şi art. 256 ind. 2 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Obiectul contestaţiei nu trebuie confundat cu actul autorităţii contractante care este atacat;

• se va preciza care este actul atacat prin contestaţie şi data luării lui la cunoştinţă de către contestator. Prin act al autorităţii contractante se înţelege orice act administrativ, orice altă operaţiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de OUG nr. 34/2006, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire;

• la motivarea în drept a contestaţiei se vor arăta care sunt textele legale pe care le-a încălcat autoritatea contractantă prin actul atacat prin contestaţie;

• în cadrul mijloacelor de probă anexate la contestaţie se va depune şi copia actului atacat, dacă este posibil;

• semnătura persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice contestatoare trebuie să fie olografă şi în original. Când contestaţia este formulată prin împuternicit (mandatar), este necesară anexarea originalului împuternicirii de semnare a contestaţiei în numele contestatorului.

Important: Contestaţia trebuie transmisă în termenul legal atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante.

VEZI MODEL AICI

Antet contestator (în cazul persoanelor juridice) …………………………….. Număr de înregistrare şi data (de la contestator) …………………………….. Către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, 030084, România Spre ştiinţă: …………… (denumirea şi sediul autorităţii contractante) Subsemnatul/subscrisa ………………………………. (nume persoanei fizice/denumirea persoanei juridice), cu domiciliul/sediul în ………………………………, cod unic de înregistrare (în cazul persoanelor juridice) …………, telefon ………….., fax …………, e-mail ………….., reprezentată legal prin ………………………. (numele şi funcţia pe care o ocupă reprezentantul în cadrul persoanei juridice), în calitate de persoană care se consideră vătămată de către autoritatea contractantă ………………………. (denumirea autorităţii contractante), cu sediul în ………………………., în temeiul art. 255 şi 256 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, formulez prezenta CONTESTAŢIE la procedura de ……………….. (licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv, negociere cu sau fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cerere de oferte, concurs de soluţii), publicată pe SEAP sub nr. ……… din data de ………., organizată de autoritatea contractantă pentru atribuirea contractului de furnizare/servicii/lucrări …………………………. (denumirea contractului), cu data de deschidere a candidaturilor/ofertelor în ……………. . Actul (sau actele) autorităţii contractante pe care îl consider nelegal şi pe care îl contest este ……………………….. [a se vedea art. 255 alin. (3) din ordonanţă], despre care am luat cunoştinţă la data de …………………, conform comunicării pe care o anexez în copie, primită de la autoritatea contractantă. Motivele care stau la baza contestaţiei sunt: - în fapt …………………………. (se prezintă situaţia de fapt care a condus la vătămarea persoanei contestatoare); - în drept …………………………… (se vor arăta care sunt textele legale pe care le-a încălcat autoritatea contractantă prin actul atacat prin contestaţie). În sprijinul contestaţiei depun următoarele mijloace de probă (copiile de pe înscrisuri se vor certifica de contestator pentru conformitate cu originalul): - ……………………… ; - ……………………… . Faţă de cele evocate mai sus, vă solicit să dispuneţi ……………….. [se va menţiona solicitarea care formează obiectul contestaţiei, respectiv: anularea unui act al autorităţii contractante, obligarea autorităţii la a emite un act, obligarea autorităţii la a lua o anumită măsură de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim etc., conform art. 255 alin. (1) şi art. 256 ind. 2 alin. (1) din ordonanţă]. Prezenta contestaţie, împreună cu actele anexate ei, a fost/va fi comunicată şi autorităţii contractante, potrivit art. 271 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Numele/denumirea contestatorului (şi a reprezentantului său, dacă este cazul) …….. …………………………………. (semnătura şi, dacă este cazul, ştampila) Domnului Preşedinte al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor Avocat COLTUC MARIUS www.coltuc.ro avocat@coltuc.ro 0745150894 Discutam gratuit aici http://www.facebook.com/coltuc/followers

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/casa-de-avocatura-coltuc1/cum-contest-la-cnsc-o-achizitie-licitatie-publica-sa-nu-uitam-garantia-de-buna-conduita