Cefin se lanseaza online cu www.cefintrucks.com!

BUCURESTI - 6 octombrie 2010

Comunicat tip General in Auto

La inceputul lunii septembrie 2010, Cefin Romania a lansat online un site de vanzari autovehicule comerciale – www.cefintrucks.com.

Cefin se lanseaza online cu www.cefintrucks.com!

Cu aplicatia cefintrucks.com, achizitia unui camion nu a fost niciodata mai simpla. Clientii pot selecta on-line, de acasa sau de la birou, vehiculul de care au nevoie dintr-o selectie de peste 800 de camioane. Sunt puse la dispozitie multiple criterii de cautare, combinate cu o metoda inteligenta de memorare a tipului de vehicul salvat in meniul “favorite”. Pe baza informatiilor salvate in fiecare cont, aplicatia cefintrucks.com va notifica automat vizitatorul despre orice alt vehicul din stoc cu specificatii tehnice si pret asemanator.
Cefintrucks contine atat vehicule noi, cat si rulate – acestea din urma fiind descrise prin fotografii detaliate, permite calculul orientativ al ratelor de leasing, compararea mai multor oferte, salvarea ofertelor gasite, a citeriilor de cautare si permite vizitatorului chiar si transmiterea unei contra-oferte de pret pentru un vehicul anume.

Cefin completeaza oferta cu pachetul integrat de produse si servicii pe care il ofera sub deviza “Totul pentru lumea transporturilor” – solutii de finantare si trade-in, asistenta tehnica prin reteaua extinsa de service autorizat, posibilitatea oferirii garantiei de 6 luni pentru linia motrica a vehiculului (motor, cutie de viteze si grup diferential), asistenta in realizarea tuturor formalitatilor logistice, oferta de piese de schimb pentru toate marcile de autovehicule comerciale, anvelope, solutii de monitorizare flote.

Obiectivul este de a crea cea mai mare baza on-line de vehicule comerciale din Romania si estimarile reprezentatilor companiei sunt ca pana la finalul anului stocul disponibil on-line va fi de peste 1000 de vehicule. Acest obiectiv va fi atins oferind partenerilor Cefin posibilitatea de a-si incarca in stocul virtual oricat de multe vehicule fara costuri.

Cefintrucks.com are de asemenea potential sa dezvolte reteaua de consultanti de vanzari. Astfel, orice persoana cu experienta in vanzari sau in domeniul auto poate sa activeze ca agent Cefin si sa isi promoveze fie contactele, fie vehiculele disponibile pentru vanzare. Orice tranzactie incheiata va beneficia de un comision, iar cele mai bune rezultate pot aduce colaborarea pe termen lung cu Cefin.

Lansarea beneficiaza de o campanie de promovare atat in mediul off-line, cat si in on-line, sub sloganul “Cu Cefin e mai usor! Tu alegi on-line camionul, noi facem restul!”, sintetizand astfel principalul beneficiu pentru potentialii clienti.

Despre Cefin Romania

Cefin Romania opereaza in prezent 8 filiale situate in: Bucuresti, Arad, Constanta, Deva, Galati, Pitesti, Ploiesti si Timisoara.
Sub sloganul “Totul pentru lumea transporturilor”, Cefin ofera un pachet de servicii integrate - distributia vehiculelor comerciale Iveco, servicii si produse post-vanzare: service, piese de schimb, consumabile si anvelope de camion, avand la dispozitie o retea nationala extinsa de centre. In plus, prin compania Eurobody, membra a Grupului, Cefin ofera servicii de carosare standard si specializata, iar prin Cefin Systems – sisteme avansate de management al flotelor.

Contact:
Diana Dumitran – Marketing Manager
+40 755 146 748
diana.dumitran@cefin.com