ASFALT ÎNSÂNGERAT

Locul desfasurarii: Piața Constituției

Organizator: CENTRUL DE CONSULTANŢĂ PENTRU VICTIMELE RUTIERE

Întrucât ziua de 20 noiembrie este Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor rutiere, în cadrul acţiunilor programate ale Deceniului de siguranţă rutieră 2011 - 2020, CENTRUL DE CONSULTANŢĂ PENTRU VICTIMELE RUTIERE (CCVR) organizează, în ziua de sâmbătă, 19 noiembrie, evenimentul “Asfalt însângerat”, care se va desfăşura începând cu ora 10.00 în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Pe această cale, CCVR îi invită pe toţi cei care au rude decedate în accidente rutiere să se alăture evenimentului, având asupra lor fotografii ale celor dispăruţi şi lumânări. Spaţiul de desfăşurare va fi marcat cu siluete umane confecţionate din hârtie şi se va oficia o slujbă de comemorare. Dorindu-ne să ni se alăture în lupta pentru diminuarea numărului prea mare de victime persoane aparţinând tuturor categoriilor de vârstă, ne adresăm şi copiilor, rugându-i ca prin participare directă sau prin intermediul părinţilor, să ne aducă desene pe tema prevenirii accidentelor rutiere. Considerăm prezenţa dumneavoastră atât un omagiu adus victimelor, cât şi o încercare de a sensibiliza pe cei care sunt în drept să ia măsuri pentru diminuarea acestui flagel.

Parteneri:

  1. Federația Internațională a Comunităților Educaționale - România
  2. Biblioteca Metropolitană București - Filiala Ion Creangă
  3. Brigada Rutieră București
  4. Arhiepiscopia Bucureștilor

Vă aşteptăm!

victimerutiere@gmail.com

victimerutiere@yahoo.com

http://victimeaccidenterutiere.wordpress.com

Despre CENTRUL DE CONSILIERE PENTRU VICTIMELE RUTIERE

Centrul de Consultanţă pentru Victimele Rutiere CCVR România CCVR România este o organizaţie non-guvernamentală care acţionează în domeniul siguranţei rutiere din România, ce reprezintă interesele victimelor şi ale familiilor acestora, promovându-le şi apărându-le drepturile, oferind consultanţă şi asistenţă – juridică, tehnică, medicală, socială, psihologică, etc.

Confirmare pana la data: 19 noiembrie 2011

Participare: Intrare libera