Economia socială şi patrimoniul cultural

BUCURESTI - 21 ianuarie 2014

Comunicat tip General in Afaceri, Educatie / Cultura, Cursuri

În urma solicitărilor primite de la mai mulţi profesionişti din domeniul culturii, dar nu numai, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură organizează prima ediţie a cursului “Economia socială şi patrimoniul cultural”, în perioada 27-31 ianuarie 2014.

Economia socială şi patrimoniul cultural

Programul prezintă principiile economiei sociale şi cum pot fi acestea integrate în activitatea operatorilor culturali, astfel încât să îmbunătăţească condiţiile de viaţă în comunitate, să încurajeze iniţiativele locale şi zonale, asocierile şi antreprenoriatul de grup, prin conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi prin industriile creative.

În cele cinci zile de curs vom discuta despre cine, ce, de ce şi cum putem înfiinţa şi dezvolta o întreprindere de economie socială, utilizând resursele patrimoniului cultural, dar şi despre economia socială în general, turism cultural, moştenirea de patrimoniu, precum şi modele de succes în economia socială în domeniul culturii.

Durata: 30 ore

Cost: 700 lei

Locația desfășurării cursului: Bulevardul Unirii, nr. 22, sector 3, București (Biblioteca Națională a României).

Data limită pentru înscriere: vineri, 24 ianuarie 2014.

Pentru mai multe informaţii şi înscrieri: Anna-Maria Bitere

E-mail: anamaria.bitere@cppc.ro

Mobil: 0788.889.345

Despre Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura

Centrul de Pregătire Profesională în Cultură (CPPC) este o instuţie publică, de nivel naţional, ce funcţionează în subordinea Ministerului Culturii. CPPC este principalul furnizor de programe de formare profesională din domeniul culturii, cu o tradiţie de peste 40 de ani în domeniu. Cursurile oferite sunt recunoscute la nivel naţional de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Persoanelor Vârstnice şi de către Ministerul Educaţiei Naţionale.