CG&GC HiTech Solutions a obţinut certificarea Microsoft Authorized Education Reseller

Oradea - 21 octombrie 2011

Comunicat tip Administrativ / Management in Administratie Publica, Educatie / Cultura, Tehnologie

Compania orădeană CG&GC HiTech Solutions anunţă obţinerea certificării Microsoft Authorized Education Reseller (AER) pentru Academic Volume Licensing (licenţe pentru utilizatori multipli într-o organizaţie). Această certificare completează procesul de dezvoltare al companiei în acest an.

CG&GC HiTech Solutions

CG&GC HiTech Solutions

Odată cu această certificare, CG&GC HiTech Solutions vine în ajutorul şi sprijinul instituţiilor din mediul educaţional cu produse la preţuri speciale, produse software esenţiale în orice unitate de învăţământ.

Datorită certificării AER, compania orădeană propune tuturor instituţiilor din învăţământul pre şi universitar produse software la preţuri reduse. Aceste tarife speciale propuse de Microsoft instituţiilor din sistemul educational ajută la o reducere considerabilă a costurilor cu achiziţionarea şi implementarea produselor software în birouri şi săli de informatică.

Ce înseamnă certificarea Microsoft Authorized Education Reseller pentru compania CG&GC HiTech Solutions? Această autorizare certifică faptul că angajaţii CG&GC HiTech Solutions sunt instruiţi şi pregătiţi să propună şi să ofere soluţiile şi serviciile Microsoft clienţilor vizaţi.

Care sunt avantajele unei instituţii de învăţământ care alege un partener certificat AER?

Costurile cu licenţierea tuturor calculatoarelor din instituţie pot fi reduse cu până la 70% achiziţionând produsele software destinate mediului educaţional. Ca şi partener certificat AER de către Microsoft, consultanţii CG&GC HiTech Solutions vă pot consilia şi ajuta în implementarea programului dedicat învăţământului.

Pentru detalii referitoare la preţuri pentru produsele din gama Microsoft Academic Edition, vă rugăm să contactaţi un reprezentat CG&GC HiTech Solutions în Oradea, str. Mihail Kogălniceanu nr. 55, mail office@cg-hitech.ro sau la telefon: 0721.578.847.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cg-gc-hitech-solutions-s-r-l-/cg-gc-hitech-solutions-a-obtinut-certificarea-microsoft-authorized-education-reseller