Viitorul începe la școală! Cu HP și Microsoft

Oradea - 11 iulie 2012

Comunicat tip General in Administratie Publica, Educatie / Cultura, IT&C

În cadrul proiectului „RE-CREAȚIA DE VARĂ”, organizat de Școala Avram Iancu din Oradea și aflat la cea de-a 3-a ediție companie orădeană CG&GC HiTech Solutions împreună cu HP și Microsoft a susținut cursuri de informatică pentru profesorii și studenții bihoreni.

Școala de vară în Oradea!

Școala de vară în Oradea!

 Este prima iniţiativă de acest fel în Bihor. Nu ştim dacă alţii au avut-o în ţară. Ce am încercat noi astăzi este să aducem în faţa dumneavoastră cele mai noi aplicaţii în educaţie, care sunt şi gratuite, Intel România, Microsoft România (prin programul Partners in Learning), HP, special destinate educaţiei. Este o oportunitate extraordinară de a lega un parteneriat între şcoală, noi, ca şi companie privată, şi dumnealor ca şi corporaţii implicate în tot ceea ce înseamnă educaţie 

Adina Rada, director general CG&GC HiTech Solutions

Specialiștii Microsoft au prezentat avantajele unora dintre cele mai populare programe și aplicații utilizate și în mediul educațional, precum SkyDrive, Microsoft®  Mathematics 4.0, Security Essentials, Microsoft® Academic Search, Math Worksheet Generator, Interactive Classroom sau Windows Live™ Movie Maker 2011.

Totodată, în premieră în Oradea consultanții CG&GC HiTech Solutions au amplasat o stație demo HP MultiSeat în cadrul școlii „Avram Iancu”.  Această soluție a fost creată de HP pentru a veni în ajutorul școlilor unde nu există laboratoare tehnice performante. HP MultiSeat presupune conectarea a 10 sau 20 de utilizatori la o singură unitate centrală, fiecare utilizator având propriul desktop, folosind aplicații diferite. În acest sens Microsoft oferă soluția software Microsoft MultiPoint Server care permite ca profesorul să observe elevii și să-i instruiască direct de la stația principală.

„Anul trecut am participat la cursurile susținute de specialiștii Microsoft. Atunci mi-am dorit foarte mult ca și colegii mei, elevii școlii noastre, dar și alți elevi și copii, oricine din județul Bihor să aibă această șansă pe care am avut-o eu. Sunt bucuroasă că proiectul „RE-CREAȚIA DE VARĂ” este susținut de compania orădeană CG&GC HiTech Solutions, dar și de către 3 mari companii internaționale, care prin specialiștii lor ne oferă sprijin și know how în ceea ce privește aplicațiile și echipamentele care n-ar trebui să lipsească în vreo școală din țară. E vorba despre companiile Intel România, HP și Microsoft.”, a precizat Gheorghina Bîrlădeanu, directoarea școlii ECO „Avram Iancu” din Oradea (cea mai modernă școală din județul Bihor).

„Este prima iniţiativă de acest fel în Bihor. Nu ştim dacă alţii au avut-o în ţară. Ce am încercat noi astăzi este să aducem în faţa dumneavoastră cele mai noi aplicaţii în educaţie, care sunt şi gratuite, Intel România, Microsoft România (prin programul Partners in Learning), HP, special destinate educaţiei. Este o oportunitate extraordinară de a lega un parteneriat între şcoală, noi, ca şi companie privată, şi dumnealor ca şi corporaţii implicate în tot ceea ce înseamnă educaţie...”, a menționat Adina Nicoleta RADA, Director General CG&GC Hitech Solutions SRL.

Proiectul „RE-CREAȚIA DE VARĂ” a ajuns la a treia ediție și este organizat de Școala Avram Iancu din Oradea.