STUDIU COFACE: EVOLUTIA FALIMENTELOR IN 2005
BUCURESTI - 4 mai 2006
Comunicat tip General in Afaceri
Studiul Coface releva faptul ca numarul firmelor in faliment in 2005 a crescut cu 61% fata de anul 2004 (1.969 de firme in faliment in 2004 si 3171 de firme in 2005). In acelasi timp, numarul de companii in reorganizare judiciara s-a redus de la 1.011 companii in 2004 la doar 156 de companii in 2005, adica (minus) -85%.
Coface Romania a realizat un studiu privind situatia falimentelor din Romania in anul 2005 si o analiza comparativa cu anul 2004.
Au fost luate in evidenta firmele aflate in diverse stadii de insolventa, reorganizare judiciara si firmele ale caror proceduri de faliment s-au inchis din lipsa de active.
Studiul Coface releva faptul ca numarul firmelor in faliment in 2005 a crescut cu 61% fata de anul 2004 (1.969 de firme in faliment in 2004 si 3171 de firme in 2005). In acelasi timp, numarul de companii in reorganizare judiciara s-a redus de la 1.011 companii in 2004 la doar 156 de companii in 2005, adica (minus) -85%.
In ceea ce priveste evolutia sectoriala, la fel ca si in anul 2004, se remarca faptul ca sectorul de activitate cu cel mai mare grad de risc este comertul cu ridicata, fiind cel mai expus sector economic de activitate, inregistrandu-se 811 companii in faliment, adica aproape un sfert din totalul insolventelor din Romania (23%) in 2005. Daca adaugam la comertul cu ridicata si comertul retail, remarcam faptul ca 45% din falimentele aferente lui 2005 provin din domeniul comertului. Aceasta tendinta confirma evolutia din 2004, comertul consolidandu-se si fiind astazi din ce in ce mai mult caracterizat de concentrarea veniturilor catre marii retaileri de tip hypermarket, supermarket, cash & carry si complexe comerciale de tip mall.
La mica distanta de comertul cu ridicata, pe locul al doilea se situeaza agricultura cu un numar de 587 firme in faliment, adica 16.4% din total. Cu toate acestea, agricultura reuseste in 2005 sa isi reduca ponderea in totalul falimentelor cu (minus) -3.3%, de la 19.7% in 2004. Din pacate agricultura romaneasca ramane departe de a fi una competitiva. Divizarea excesiva a proprietatii, activele fixe si capitalurile proprii restranse de care dispun agentii economici din acest domeniu, sunt factorii ce au condus la un numar mare de falimente, in special al asociatiilor familiale. Acesta este insa un proces firesc si face parte din restructurarea acestui sector, deoarece o agricultura la standarde europene nu se poate face fara utilaje moderne si pe suprafete individuale de 5 -10 ha. Pentru a face din agricultura o afacere competitiva este insa nevoie de resurse, lucru care le-a lipsit inca de la inceput multora dintre asociatiile constituite si aflate acum in faliment.
Sectoarele in care s-au inregistrat cele mai putine falimente, deci cu un grad scazut de risc apartin in special sectorului serviciilor. Printre acestea remarcam sectorul IT, salubritatea, posta si telecomunicatiile si sectorul energetic cu o pondere de sub 1%.
“Este firesc insa ca in sectorul energetic si al telecomunicatiilor sa se inregistreze un numar infim de falimente si aceasta deoarece in domeniul furnizarii de energie piata este practic inchisa, iar sectorul comunicatiilor este extrem de consolidat, un nou competitor putand intra pe piata numai cu costuri foarte mari. Evolutia falimentelor din sectorul IT reflecta dezvoltarea dinamica a acestui sector in Romania, unul dintre motoarele cresterii in ultimii ani si care beneficiaza de o cerere ascendenta atat pe plan intern, dar si pe pietele internationale” apreciaza Cristian Ionescu.
Dupa cum se poate observa din studiu (vezi tabel “Repartitia firmelor pe judete”), numarul total al firmelor insolvente, aflate in diferite stadii ale procedurilor de faliment sau reorganizare judiciara este la nivel de tara de 6.770.
Din punct de vedere geografic, ponderea cea mai mare o detine Bucurestiul cu 892 de firme, din care 495 de firme sunt in faliment, iar 43 de firme in reorganizare judiciara. La nivel national doar un numar redus de firme, 156 (adica 2.3% din total), au reusit sa sustina un plan de reorganizare judiciara. Judetele care depasesc pragul de 5% din totalul companiilor insolvente sunt: Municipiul Bucuresti 13% , Brasov 8%, Galati 6%, Olt 6% si Dolj 5%. (vezi tabel atasat).
Judetele cu cele mai putine falimente sunt Suceava, Calarasi si Vaslui, inregistrand doar cate un caz in procedura de faliment.
“Cresterea cu 60% a numarului de falimente in Romania, in 2005 fata de 2004, se datoreaza in principal efectelor pozitive pe care noua procedura simplificata a legii falimentului le induce, prin imbunatatirea conditiilor de care creditorul dispune de a initia procedura de faliment impotriva unui debitor si prin orientarea mai buna a legii spre practica curenta de recuperare a debitelor. In acest sens, estimez ca numarul falimentelor in Romania va creste in urmatorii ani. Debitorii care reuseau pana acum sa ”scape” datorita lipsei unei legislatii clare, vor avea tot mai putine alternative de a nu isi achita obligatiile de plata catre parteneri si a nu fi declarati insolventi. Intr-o piata concurentiala, spre care Romania se indreapta, falimentul ramane un barometru al sanatatii sistemului economic, al capacitatii sale de regenerare si eliminare a dezechilibrelor si a disfunctionalitatilor interne” afirma managerul Coface Romania, Cristian Ionescu.
Despre Coface Romania
Coface Romania este lider pe piaţa romanească în domeniul managementului de risc. Prin intermediul produselor şi serviciilor sale: rapoarte de credite, recuperare de creante comerciale, servicii de urmărire a incasărilor, monitorizare, furnizare de date de marketing, consultantă de risc, Coface Romania urmareşte crearea unui mediu economic sanătos şi prietenos pentru oamenii de afaceri.
Serviciul de colectare a creantelor cuprind proceduri ce urmaresc incasarea valorii facturilor scadente si neachitate de catre debitori. Procesul de colectare se desfasoara in doua etape: colectare pe cale amiabila si colectare in instanta.
Pentru orice informatii, nu ezitati sa ne contactati prin e-mail la silvia.sandulescu@coface.ro sau 0741.111.183, persoana contact: Silvia Sandulescu – PR Coordinator
- COFACE ROMANIA
-
Pagina contact: Contact COFACE ROMANIA