Euro-GSM a demarat “Programul de reciclare a telefoanelor mobile” începând cu 11 mai 2009

Cluj Napoca - 19 mai 2009

Comunicat tip General in IT&C

Euro-GSM a demarat “Programul de reciclare a telefoanelor mobile” începând cu 11 mai 2009, program cu un caracter promoţional, realizat în parteneriat cu asociaţia ECO TIC, organizaţie autorizată de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice în scopul protejării mediului înconjurător.

“Programul de reciclare a telefoanelor mobile” constă în colectarea telefoanelor vechi şi uzate în spaţiile special amenajate din magazinele Euro-GSM participante la această acţiune. În schimbul telefonului predat, fiecare participant la program va beneficia pe loc de o reducere de 50 lei, respectiv 100 lei (inclusiv TVA) la cumpărarea la preţ de vânzare cu sau fără abonament Orange a unui telefon nou din oferta de telefoane Euro-GSM incluse în program.

Acest program cu caracter promoţional se desfăşoară în perioada 11.05 – 30.06.2009 în magazinele Euro-GSM participante, oferind fiecărei persoane, fizice sau juridice, oportunitatea de a recicla vechiul telefon şi de a primi în schimb pe loc o reducere de 50 lei, respectiv 100 lei la cumpărarea unui telefon nou. Astfel poate participa la acestă acţiune de reciclare, orice persoană care aduce în centrele de colectare din magazinele Euro-GSM unul sau mai multe telefoane vechi indiferent de starea de funcţionare sau marcă, cu sau fără baterie, acumulator sau accesorii.

În cazul în care participanţii nu sunt interesaţi de cumpărarea unui telefon nou, pot recicla telefonul vechi, proprietate personală, în mod gratuit. De asemenea în magazinele Euro-GSM pot fi aduse pentru a fi colectate şi reciclate baterii, acumulatori, încărcătoare uzate. Ulterior telefoanele colectate vor redirecţionate şi preluate de către asociaţia ECO TIC.

“Programul de reciclare a telefoanelor mobile” se înscrie în activităţiile de responsabilitate socială întreprinse de Euro-GSM pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător, prin conştientizarea populaţiei cu privire la efectele negative pe care deşeurile electrice le pot provoca asupra mediului, în acest caz telefoanele şi componentelor acestora, respectiv prin colectarea acestora şi redirecţionarea către asociaţia ECO TIC.

Euro-GSM se alătură astfel programelor derulate în vederea reducerii poluării mediului înconjurător şi a conştientizării şi motivării populaţie de a participa activ la acţiunile demarate în acest sens.

Despre Cogep

Euro-GSM - dealer Orange - a fost înfiinţată în 1997 la Cluj-Napoca. În prezent Euro-GSM deţine peste 130 de magazine la nivel naţional şi numără mai mult de 450 de angajaţi, cifra de afaceri înregistrată în 2008 fiind de 27.7 milioane euro. Strategiile de a oferi şi promova o gamă variată de produse şi servicii la înalte standarde de calitate şi profesionalism au determinat dublarea anuală a numărului de clienţi, Euro-GSM devenind cel mai important partener Orange.

Euro-GSM
Bd.Muncii nr.18, Cluj-Napoca
Telefon: 0264-450 450, int. 110, persoană contact: Cristina Szabo – Manager Marketing

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cogep/euro-gsm-a-demarat-programul-de-reciclare-a-telefoanelor-mobile-incepand-cu-11-mai-2009