Poveste cu final fericit

Oradea - 13 decembrie 2013

Comunicat tip General in ONG, Social, CSR

Peste 300 de copii proveniţi din familii defavorizate au simţit poate pentru prima dată magia Crăciunului. Astfel, în cadrul evenimentului „Dar din dar se face sărbătoare”, organizat de agenția de publicitate Communications Media , peste 300 de copii de la Școala „Ioan Slavici” și Liceul „Onisifor Ghibu” au avut vineri parte de multe surprize și cadouri. Moșul le-a adus rechizite și dulciuri, iar voluntari ai Kiwanis Art și din Corul de elevi al Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, le-au oferit în dar un frumos concert de colinde. Surpriza cea mai „dulce” a venit din partea Teatrului Regina Maria, cu piesa „Hansel și Gretel”, jucată de Trupa Arcadia, fără de care bucuria nu ar fi fost și educativă.
Şi pentru ca sărbătorile „să-i prindă” în haine noi, 33 de copii proveniţi din familii cu foarte mulţi membri, au primit hăinuţe noi și pachete cu alimente.

Sursa foto: FAN

Sursa foto: FAN

 „Este un proiect de suflet, prin care dorim atât susținerea accesului la educație pentru copiii defavorizați sau provenind din familii cu situație materială precară, cât și stimularea performanțelor școlare și artistice ale acestora. Dorim ca proiectul să fie unul pe termen lung, întrucât considerăm că e important să dăruim constant și să ne implicăm în susținerea educației copiilor din comunitate, pentru că ei reprezintă viitorul 

Diana Goga, managing partner Communications Media

Şi pentru ca sărbătorile „să-i prindă” în haine noi, 33 de copii proveniţi din familii cu foarte mulţi membri, au primit hăinuţe noi și pachete cu alimente.

Această supriză oferită copiilor de la cele două şcoli nu ar fi fost posibililă fără implicarea partenerilor care au răspuns inițiativei Communications Media: Daniel Vulcu, Director al Teatrului Regina Maria, Florian Silaghi, director artistic al Trupei Arcadia, Asociația Kiwanis Art Oradea , Corul de elevi al Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, condus de doamna profesoară Delia Vulpe, TreiG Supermarket, Dr. Oil şi Clubul Rotaract Oradea.

Profesoara de religie de la cele două instituţii de învăţământ, Dascălu Lenuţa, care este un om cu suflet mare, a mai încercat să vină în sprijinul acestor copii, dar de cele mai multe ori s-a lovit de neimplicarea celor care pot să ajute. De data aceasta însă s-a dovedit că mai există oameni cărora le pasă. „Susţinem şi apreciem această iniţiativă. Apreciem foare mult că cineva s-a gândit şi la aceşti copii care nu pot să se bucure de Cărciun la fel ca şi alţii. Acest eveniment este un cadou deosebit atât pentru ei cât şi pentru cadrele didactice”, a spus Brânduşa Buzulica, directoarea Şcolii Gimnaziale „Ioan Slavici” din Oradea.

 

Continuitate

 

Acest eveniment face parte din proiectul de responsabilitate socială „Ajută, implică-te, educă!”, inițiat de Communications Media. „Este un proiect de suflet, prin care dorim atât susținerea accesului la educație pentru copiii defavorizați sau provenind din familii cu situație materială precară, cât și stimularea performanțelor școlare și artistice ale acestora. Dorim ca proiectul să fie unul pe termen lung, întrucât considerăm că e important să dăruim constant și să ne implicăm în susținerea educației copiilor din comunitate , pentru că ei reprezintă viitorul.”, a precizat Diana Goga , managing partner Communications Media. În acest sens, lunar, la sediul agenției Communications Media, vor fi organizate ateliere educative și de creație, în cadrul cărora voluntari talentați vor împărtăși copiilor din pasiunile lor în diverse domenii.

 

Bucurie fără margine

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/communications-media/poveste-cu-final-fericit